Despre mine

Fotografia mea
Veselă, sociabilă, visătoare

miercuri, 25 decembrie 2013

Definiția unui strigăt

Autor: Octavian Paler


                           Ți-aș spune ceva,
                           despre noi
                           despre zăpada de-afară,
                           despre dragostea mea.
                           Ți-aș spune ceva,
                           orice,
                           numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
                          Ți-aș spune ceva,
                          ce-ai știut,
                          sau ce știu,
                          dar a început să crească iarba tăcerii între noi
                          și s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.



vineri, 13 decembrie 2013

Amintirea

Autor: Vasile Voiculescu


                    Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea
                    Iubirii noastre, tocmai ca o floare
                    Ce-ntr-un pahar îşi plânge strălucirea
                    Uitată-n colţul mesei, unde moare.

                    Nu-i nimeni în odaia tânjitoare.
                    Oglinda-n podini şi-a holbat privirea.
                    Perdelele lungi ţin calea către soare ...
                    Păianjenii şi-au întrerupt urzirea.

                    Privindu-se în cupă ofilite,
                    Din miezul veşted foile mâhnite
                    Se rup, treptat, cu-o mută iroseală

                    Picând domol în umbra liniştită ...
                    Şi floarea amintirii, părăsită,
                    Se scutură petală cu petală

                    În apa vremii veche şi clocită




miercuri, 4 decembrie 2013

Destin

Autor: Romulus Vulpescu

                      Noi ne iubim în paturi de-mprumut:
                      Pe-o canapea îngustă, fără pernă,
                      Crezând ca aventura de-un minut
                      Devine lesne "dragoste eternă".

                      Noi ne iubim pe scenă, -ntr-un decor:
                      Pe-un sac - umplut cu paie - dintr-o piesă
                      Eu par un ceas truver rătăcitor,
                      Tu ești o oră magică, prințesă !.

                      Sperăm cu disperare amândoi
                      Că ni-e deajuns o-mbrățisare-n fugă
                      Și că statutul nostru de eroi
                      Nu poate-apoteoza sa-l distrugă.

                      Noi ne iubim visându-ne-n secret
                      Perechea pasionată și celebră
                      Traind în moarte, fără de regret,
                      Un scurt și iluzoriu act de febră.

                      Noi ne iubim... dar cuplu consacrat,
                      Culcat calm, în culcuș fără alarme,
                      Am deveni doar într-un simplu pat
                      În care-am învăța cum se și doarme.


miercuri, 30 octombrie 2013

O lacrimă

AutorOctavian Goga

                    De-ar fi să împărțești odată
                    Tu bogățiile ce ai,
                    Din toate darurile tale,
                    Ți-aș cere-o lacrimă să-mi dai

                    Mi-ai da atunci un strop de suflet,
                    Ce din adâncuri îmi răsare,
                    Căci numai din adâncul mării
                    Se pescuiesc mărgăritare

vineri, 25 octombrie 2013

Scrisori nescrise

Autor: Radu Gyr

                        Viața noastră-ascunde-adese
                         într-un colț de paradis
                         scrisori ce nu ne-au fost trimese
                         de-o mână care nu ne-a scris.

                         Nu știm pe foi ce-am vrea să fie
                         ce cânt de dragoste nescris,
                         dar mâna care nu ne scrie
                         o legănăm mereu în vis.

                         Și frazele ce n-au să vină
                         în așteptări mai scumpe ni-s
                         iar umbra ce n-a dat lumină
                         în piept ni-i floare de cais.

                        Așa cum stăm  în uși deschise
                        pândim cu dor nicicând ucis
                        scrisori ce nu ne-au fost trimise
                        de-o mână care nu ne-a scris.



duminică, 20 octombrie 2013

Monologul puiului de vulpe

Autor: Evgheni Evtușenko
                                  
                                Albastru sunt, în ferma cenuşie,
                                Şi, pentru asta, bun de abator.
                                În cuşcă de metal ţinut, vai mie,
                                Nu-s împăcat că trebuie să mor.

                                M-aş jupui de viu, să scap de-această
                                Nobleţe grea. Aş năpârli pe loc.
                                Dar albăstriul meu, ca o năpastă
                                Triumfă-n blana mea fără noroc.

                                Năpraznic urlu şi mă iau la trântă
                                Cu cerul, trâmbiţând spre stele reci,
                                Ca să implor ori libertatea sfântă,
                                Ori blana năpârlită-n veci de veci.

                                Un domn străin, cum vin pe-aici tot anul,
                                M-a imprimat cum urlu. Ce nebun!
                                Dar cum ar mai urla şi el, sărmanul,
                                Numai o clipă-n locul meu de-l pun.

                                Mă zvârcolesc şi sar bezmetic, însă
                                Nu-i chip să scap şi nici să crăp de tot.
                                Dachau-l meu natal, cu plasa strânsă
                                Mă ţine sclav, să evadez nu pot.

                                Doar când deschisă uşa mi-o uitară,
                                După un prânz cu peşte împuţit,
                                Fără să vreau m-am repezit afară
                                Şi-n hău stelar deodată m-am trezit.

                                Călăuzit de vii oglinzi lunare,
                                Am înţeles, în zborul meu stingher
                                Că cerul nu-i şi el o cuşcă mare,
                                Cum îl vedeam din cuşca mea de fier.

                                Eram eu însumi, flecărind sub astre
                                Cu pomii legănaţi de-un vis polar.
                                Zăpada lor, cu irizări albastre
                                Nu cunoştea cumplitul meu coşmar.

                                Dar singur şi-ntristat mi-am plâns de milă
                                Înţelegând, de viscole bătut,
                                Că libertatea asta-i prea fragilă
                                Atunci când în robie te-ai născut.

                                Mereu captiv, am înţeles cu groază
                                Că după fermă plâng şi c-o iubesc,
                                Că-n cuşcă, sub a gratiilor pază,
                                Mi-i patria- ţinutul meu ceresc!

                                 Întors astfel la lumea cenuşie,
                                 În cuşca mea, învins şi resemnat,
                                 Strivit de mult prea grea vinovăţie,
                                 Eu, dragostea în ură mi-am schimbat.

                                 Dar mari prefaceri se petrec la cârmă,
                                 Şi-aici la fermă! Căci dacă-ntr-un sac
                                 Ne sugrumau cânva, azi doar c-o sârmă
                                 Electrică- ne vin urgent de hac.

                                 Duios, lapona mea cu două feţe
                                 Mă mângâie pe cap, pe gât, pe stern...
                                 Ce mână moale! Doamne, ce blândeţe!
                                 Da-n ochii ei de înger, ce infern!

                                 Mă va salva de boli şi, din tot locul,
                                 Mereu de hrană îmi va face rost,
                                 Dar într-o zi, când va veni sorocul...
                                 Trădarea e în fişa ei de post.

                                 C-o sârmă îmi va arde-atunci ficaţii
                                 Şi va scânci, cu vagi păreri de rău:
                                 "Fiţi mai umani cu noi, salariaţii,
                                 Şi angajaţi, la fermă, şi-un călău!"

                                 Ca bunii mei m-aş vrea, fără prihană,
                                 Dar m-am născut captiv, în vremuri noi,
                                 Şi-s devotat acelui ce-mi dă hrană,
                                 Mă mângâie şi mă ucide-apoi.

.  (1967, Rostov-pe-Don)

joi, 17 octombrie 2013

Moartea visurilor

Autor: Ștefan Petică



                         Păunii verzi plecară în noaptea solitară
                         Cu strigăte de jale ca nota care trece
                         Plângând sub ceruri triste; iar sus în turnul rece
                         Trei lacrimi umeziră pe coarde de ghitară.

                         Și palidele trupuri de roze s-adunară
                         Pe marginea-n ruină încet să se aplece
                         Murind ca niște albe columbe-n noaptea rece.
                         O, visele, poema de vise-n noaptea clară!

                         Și noaptea cea muiată în aurul de lună
                         Părea apoteoza fantastică și vagă
                         Căzând pe frunți de ceară în taina lor nebună.

                         Poeme dulci de vise, poeme de petale,
                         Ce mor în tremurarea din mintea-ne pribeagă!
                         Departe trec păunii cu strigăte de jale.


luni, 7 octombrie 2013

”Toamna murind” - G.Bacovia



                           Toamna murind

                    Toamna în grădină îşi acordă vioara.
                    Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
                    Şi-n goala odaie acorduri ajung...
                    Şi plâng în odaie, şi eu din vioară...
                    Plâng strunele toate lung şi prelung.

                    Fereastra e deschisă... vioarele plâng...
                    O, ninge... şi toate se sting...
                    Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit...
                    Îmi cade vioara şi cad ostenit,
                    Iar toamna, poetă, cântând a murit.


vineri, 20 septembrie 2013

Amurg de toamnă

Autor: Lucian Blaga


                                       Din vârf de munți amurgul suflă
                                       cu buze roșii
                                       în spuza unor nori

                                       și-ațâță
                                       jăraticul ascuns
                                       sub valul lor subțire de cenuşă.

                                       O rază
                                       ce vine goană din apus
                                       şi-adună aripile și se lasă tremurând
                                       pe-o frunză:
                                       dar prea e grea povara -și frunza cade.

                                       O, sufletul!
                                       Să mi-l ascund mai bine-n piept și mai adânc,
                                       să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
                                       s-ar prăbuși.

                                       E toamnă.



miercuri, 11 septembrie 2013

O elegie de Victor Hugo

Demain, dès l'aube

Demain, dès l'aube, à l'heure où blanchit la campagne,
Je partirai. Vois-tu, je sais que tu m'attends.
J'irai par la forêt, j'irai par la montagne.
Je ne puis demeurer loin de toi plus longtemps.

Je marcherai les yeux fixés sur mes pensées,
Sans rien voir au dehors, sans entendre aucun bruit,
Seul, inconnu, le dos courbé, les mains croisées,
Triste, et le jour pour moi sera comme la nuit.

Je ne regarderai ni l'or du soir qui tombe,
Ni les voiles au loin descendant vers Harfleur,
Et, quand j'arriverai, je mettrai sur ta tombe
Un bouquet de houx vert et de bruyère en fleur.

                        3 septembre 1847. 


Notă:V.Hugo a scris această poezie după pierderea fiicei sale Leopoldine  care s-a înecat în Sena...

 Traducere :

Mâine, în zori, la ceasul când se luminează câmpul
Voi pleca. Vezi tu, eu știu că mă aștepți.
Voi merge prin pădure, voi trece peste munte.
Nu pot să stau multă vreme departe de tine.

Voi merge cu ochii fixați pe gândurile mele,
Fără să văd nimic în afară, fără să aud niciun zgomot,
Singur, neștiut, cu spatele gârbovit, cu mâinile împreunate,
Trist, iar ziua pentru mine va fi precum noaptea.

Nu voi privi nici auriul serii ce se lasă
Nici velele depărtate coborând către Harfleur,
Și, când voi ajunge, voi pune pe mormântul tău,
Un buchet de cătină verde și de cimbrișor înflorit.


duminică, 1 septembrie 2013

Toamnă

Autor: Vincenzo Cardarelli,


                                            Toamnă

                            Toamna. Deja o simţim că vine
                             în vântul de august,
                             în ploile de septembrie,
                             torenţiale şi plângătoare,
                             şi un fior străbătu pământul
                             care acum, gol şi trist,
                             salută un soare rătăcit.
                            Vremea trece şi apune,
                            în această toamnă care avansează
                            cu lentoare nespusă,
                            cel mai bun timp din viaţa noastră
                            şi îndelungat, ne spune adio.



sâmbătă, 31 august 2013

Un poem de Rumi

Vino la mine
Eu sunt iubitul tău,
vino lângă mine,
Voi deschide poarta
pentru iubirea ta!
Vino, aşează-te lângă mine,
vom fi vecini cu stelele!
Te ascunzi de atât de mult timp,
scufundându-te neîncetat
în marea Iubirii mele!
Chiar şi aşa ai fost neîncetat
legată de mine,
Fie ascunsă, fie revelată,
în lumea cunoscută
şi în cea nemanifestată.
Eu sunt însăşi viaţa!
Ai fost o prizonieră a unui mic lac,
eu sunt oceanul
şi valurile sale tumultoase.
Vino, contopeşte-te cu mine!
Părăseşte această lume a ignoranţei,
Fii cu mine!
Voi deschide poarta
pentru Iubirea ta!

sâmbătă, 22 iunie 2013

Un poem de Nazim Hikmet


În varianta spaniolă:

                             El más bello de los mares
                             es aquel que no hemos visto.
                             La más linda criatura
                             todavía no ha nacido.
                             Nuestros días más hermosos
                             aún no los hemos vivido.
                             Y lo mejor de todo aquello que tengo que decirte
                             Todavía no lo he dicho.
***
Cea mai frumoasă dintre mări
este aceea pe care noi nu am văzut-o.
Cel mai frumos copil
încă nu s-a născut.
Zilele cele mai minunate
încă nu le-am trăit .
Iar ceea este mai frumos din tot ce vreau să-și spun
încă nu ai auzit.

vineri, 14 iunie 2013

Poemul” DEMONUL”-M. Lermontov

Demonul -în viziunea pictorului Mikhail Vrubel

În poemul ”Demonul”, geniul singuratic este simbolizat prin ființa biblicului înger căzut. Izgonit din Paradis, el își amintește de vremea când strălucea ca heruvim, „setos de-a ști“. Proscris, el rătăceste, „stapân pe-acest mărunt pământ“, și se îndrăgostește de frumoasa Tamara, prințesa georgiană, fiica lui Gudal, încercând astfel sa învingă solitudinea.( Wikipedia).

FRAGMENTE  DIN POEM:
                           Ți-am pus puterea-mi la picioare
                           Și drept icoană te-am ales.
                           Dă-mi dragostea ce se-nfiripă,
                           Dau nemurirea mea pe-o clipă;
                           Tamara, crede-mi sfântul țel:
                           Că-n dragoste, precum și-n ură,
                           Eu sunt statornic, eu nu-nșel !
                           Eu, fiul hăurilor reci,
                           Spre stele te-oi purta de mână;
                           Vei fi pe univers stăpână
                           Și draga mea vei fi pe veci;
                           Privi-vei lumea de departe,
                           Neîncercând compătimiri,
                           Pământul – fără fericiri
                           Și frumusețe, fără moarte –
                           ...
                          Din nestemate-ți voi zidi
                          Palate fără de pereche;
                          M-oi cufunda în mări, ca vântul,
                          Voi săgeta spre stele,-n zbor,
                          Ți-oi dărui întreg pământul –
                          Iubește-mă !…

***
                          Jurământul Demonului

                          Mă jur pe-ntâia zi a firii
                          Mă jur pe ultimu-i azur
                          Pe blestemul nelegiuirii
                          Pe veșnic adevăr mă jur
                          Mă jur pe chinul prăbușirii
                          Pe sacrul biruinței dor
                          Mă jur pe clipa întâlnirii
                          Pe-amenințarea despărțirii
                          Pe visul meu nepieritor
                          Mă jur pe duhuri, pe înfrângeri
                          Pe goana lor din loc în loc
                          Mă jur pe veghetorii îngeri
                          Vrăjmași cu paloșe de foc
                          Mă jur pe iad, pe cer, pe fire
                          Pe tine jur, ca să-mi rămâi
                          Mă jur pe ultima-ți privire
                          Mă jur pe lacrima-mi dintâi
                          Pe răsuflarea-ți ce-n tăcere
                          Revarsă-al buzelor prinos
                          Pe părul lung și mătăsos
                          Pe fericire și durere
                          Pe dragostea ce-ți port duios.
                          Mă jur să fug de răzbunare
                          Mă jur sa nu mai fiu trufaș
                          De azi din lume va dispare
                          Cel ce-i al răului făptaș
                          Vreau să mă rog, vreau să iubesc
                          În bine iar să cred voiesc.
                          ...........................
                         Tamara, crede-mi sfântul țel
                         Că-n dragoste precum și-n ură
                         Eu sunt statornic, eu nu-nșel


duminică, 9 iunie 2013

Scrisori iubite

Autor:George Topârceanu

                                      Scrisori păstrate de demult...
                                      În liniștită zi cu soare,-
                                      Cu fruntea-n mâini mă plec s-ascult
                                      Tăcerea voastră vorbitoare.

                                      Ce fericit eram odată
                                      Și cât sunt ostenit de drum!
                                      Dar ea,- pe unde o fi acum?
                                      Ce s-a făcut frumoasa fată?...

                                      Că ne-am iubit ca doi nebuni,
                                      Iar astăzi nu mai am în față
                                      Decât un maldăr de minciuni
                                      Legate cu un fir de ață.

luni, 6 mai 2013

Un poem de José Martí

                                     Y te busqué por pueblos
                                  
                                      Y te busqué por pueblos,
                                      Y te busqué en las nubes,
                                      Y para hallar tu alma
                                      Muchos lirios abrí, lirios azules.

                                      Y los tristes llorando me dijeron:
                                      —¡Oh, qué dolor tan vivo!
                                      ¡Que tu alma ha mucho tiempo que vivía
                                      En un lirio amarillo!—

                                         * * *
                                      Mas dime —¿cómo ha sido?
                                      ¿Yo mi alma en mi pecho no tenía?
                                      Ayer te he conocido,
                                      Y el alma que aquí tengo no es la mía.

 Și te-am căutat prin sate,
 Și te-am căutat prin nori,
 Iar ca să-ți găsesc sufletul
 Am deschis mulți stânjenei,stânjenei albaștri.

 Iar ei, atât de triști mi-au spus plângând:
 — Oh, ce durere cumplită !
 Pentru că sufletul tău, de multă vreme, trăia
 Intr-un stânjenel galben!—

 ***
 Dar spune-mi  — cum a fost?
 Eu nu mai aveam sufletul în piept?
 Ieri te-am cunoscut,
 Iar sufletul pe care îl am aici nu este al meu.

(Traducere:Janina Ivănescu)


joi, 11 aprilie 2013

O,primăvară

Autor: Ion Ionescu-Bucovu


                             O, primăvară, când mi-aduc aminte,
                                       că tu mi-ai fost prietena cea bună,
                                       un dor adânc de tine mă cuprinde,
                                    ascultând cornul iară cum mai sună !
 

                                    Se-ntorc cocorii din cetatea morții,
                                       frânți de amar, de toamne și de ploi,
                                       priviți-i iar cum trec prin fața porții,
                                    cum cântă și se întoarnă înapoi.


                                    Ca unghiuri desenate trec cocorii,
                                       sunt doar iluziile ce se-ntorc,
                                       nepăsători bat drumuri printre norii
                                     ce se ivesc pe boltă și se torc.
 

                                    Albastra boltă ce coboară-n seară,
                                      cuprinde orizontul ca pe-o culme,
                                      din pacea caldă ce mă înconjoară,
                                     eu n-aș pleca pentru nimic în lume.
 

                                    O, vă slăvesc, frumoasele amurguri,
                                       cu luna printre sălciile verzi,
                                       cu stelele arzând ca niște ruguri,
                                     căzând pe dealurile din livezi ! 



 

miercuri, 3 aprilie 2013

Vitraliu

Autor: Nichita Stănescu


                                     Umbra ta, lovindu-se de ziduri,
                                      iar se sparge-n cioburi colorate.
                                      Oh, de-aceea m-ai zărit în stradă
                                      adunând pierdutele-i pătrate.

                                      Şi s-o fac la loc, în ceasul nopţii,
                                      peste geamuri ţi le-aşez cu grijă,
                                      verzi, albastre, galbene şi roşii,
                                      încoifate-n creştet cu o sprijă.

                                      Când te vei trezi, lipiţi de geamuri,
                                      arlechini din sticle colorate
                                      vor lăsa prin ei să-ţi cadă-n braţe
                                      soarele, mereu la jumătate.


joi, 21 martie 2013

Melancolie

Autor: Lucian Blaga

  
                            Un vânt răzleț își șterge lacrimile reci pe geamuri.
                            Plouă.
                            Tristeți nedeslușite-mi vin, dar toată durerea,
                            ce-o simt n-o simt în mine,
                            în inimă,
                            în piept,
                            ci-n picurii de ploaie care curg.  

                            Și altoită pe ființa mea imensa lume
                            cu toamna și cu seara ei
                            mă doare ca o rană.
                            Spre munți trec nori cu ugerele pline. 

                            Și plouă.




duminică, 10 februarie 2013

Balada utimei iubiri

Autor:
George Țărnea
 


                          Strânge-mă-n braţe, iubito, strâge-mă tare,
                          Cum ai strânge un prunc, nu un aspru bărbat,
                          Pregătit de la prag pentru altă plecare
                          Şi-n al cărui văzduh alte clopote bat.

                          Eu nimic nu mai am din străvechea mea fire -
                          Nestatornică, rea şi pierdută-n poveşti,
                          Dar tânjesc, în sfărşit, după prima iubire,
                          Aşteptând-o să crească din cea care eşti.

 


duminică, 3 februarie 2013

O.Khayyam :Rubayate


1.
Khayyām, Cereasca Roată-ascunde-al tău destin
Şi-a-nchis orice discuţii. Şi totuşi, tu ştii bine:
Paharnicul ei toarnă sub chip de stropi de vin
În cupa veşniciei mii alţi Khayyāmi ca tine.

2.
O, Roată a tăriei! Dezleagă-mă de tine!
Căci tu te-amuzi să dărui nectaru-acestei vieţi
La proşti. Dar a mea minte nu-ncape şi nu ţine
Mai multe ca a celor pe care îi răsfeţi.

3.
 Un punct pierdut e lumea, în haosul imens
Toată ştiinţa noastră: cuvinte fără sens
Om, pasăre şi floare sunt umbre în abis
Zadarnic este gândul, iar existenţa - vis

joi, 31 ianuarie 2013

Shakespeare: Sonetul CIV

CIV
Tu mie n-ai să-mi pari bătrân nicicând
vei fi la fel cum te-a-ntâlnit privirea.
Nu te-ai schimbat.Trei ierni s-au dus luând
de pe trei veri,din codrii,strălucirea.
Trei primăveri întoarse-n toamne trei
eu le-am trăit și trei April trei lunii
de când te-ai apărut ochilor mei
tu,încă verde,ramură a lunii.
Ți-e farmecul,minut pe un cadran,
furat de neguri picurându-și stropii:
culoarea doar,pe chipul diafan
la fel o cred de nu mă-nșeală ochii.
De-aceea strig.timp nou,ca duhul mierii
până să vii ,se stinse floarea verii.

luni, 21 ianuarie 2013

Ninge

Autor :
George Bacovia 


                                  Ninge

                                  Când iar începe a ninge
                                  Mă simt de dor cuprins.
                                  Mă văd pe drum, departe,
                                  Mergând încet, și nins.

                                  Sub streașină cerdacul
                                  Se-ntunecă mâhnit.
                                  Stă rezemată-o fată
                                  De stâlpul-nzăpădit.