De-aș fi rege

Autor: Radu Stanca

                              De-aş fi rege-aş duce-o tot în chefuri
                              Şi-aş întinde-ospeţe noaptea toată,
                              Dar pe cei cu care-aş face-o lată
                              I-aş ucide-a doua zi în beciuri.

                              Mi-aş vopsi picioarele cu roşu,
                              Şi-aş iubi bomboanele şi danţul,
                              Seara aş ieşi, plimbând cu lanţul,
                              Când ogarul verde, când cocoşul...

                              Şi din ţara mea şi-a frumuseţii

                              Tuturor le-aş face câte-o parte,
                              Încât veacuri multe după moarte 

                              M-ar cânta tâlharii şi poeţii.

Inscriptie pe un inel

Autor: Tudor Arghezi

                              Am scris-o mic, ai s-o citeşti cu greu,
                              Pune-l în deget, scoateţi-l mereu.

                             Nemaiputând să ţi-l sărut, eu faur,
                             Surâd în stihul ce ţi-l scriu pe aur.

                             Am vrut să nu fiu eu de vină
                             Dar am avut numai atâta rădăcină

                             Cât a rodit o rodie, şi-atât,
                             Citeşte, citeşte când ţi-o fi urât.

                             Trei cuvinte, viaţa întreagă.
                             Două puncte, îmi eşti dragă.

                             Inelul strecurat pe deşti
                             Sărută-l când ţi-l scoţi şi când priveşti.

Vis de o clipă

Autor : Al. Vlahuță

                                         S-a întunecat şi plouă.
                                         Dus pe gînduri, în tăcere,
                                         Migălesc o formă nouă
                                         Pentru vechea mea durere.

                                         Tu tiptil vii pe la spate,
                                         Nici te simt, de lin ce-aluneci,
                                         Cu mîni moi şi parfumate
                                         Dulce ochii mi-i întuneci.

                                         A ţinut o clipă doară
                                         Şi în veci n-o să mai vie...
                                         Unde eşti, sfântă comoară
                                         De noroc şi poezie?

Vieaţa, an II, nr. 32, 3 decembrie 1895

Copac m-oi face !

Autor : Petőfi Sándor 

                                 Copac m-oi face, dacă tu eşti floare
                                 Şi dacă floare eşti, m-oi face rouă!
                                 Tot rouă, dacă rază eşti, de soare
                                 Să ne unim fiinţele amândouă!

                                 Iar dacă tu eşti cerul, iubita mea
                                 O stea pe firmamentul tău voi fi
                                 Şi dacă iadul eşti, o viaţă-ntreagă
                                 S-ajung la tine, voi păcătui!

Traducere : ?

A mea

Autor : Adrian Păunescu
                        ( 1943-2010)

                                   Cum treci acum şi apa e-n ruine,
                                   şi-ţi este bine şi îmi este bine,
                                   aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
                                   e vie vrerea ambelor destine.

                                   Te voi iubi cu milă şi mirare
                                   cu întrebare şi cu disperare,
                                   cu gelozie şi cu larmă mare,
                                   c-un fel de fărdelege care doare.

                                   Şi jur pe tine şi pe apa toată
                                   care ne ţine barca înclinată
                                   că vei rămâne - dincolo de număr
                                   şi dincolo de forme, măşti şi vorbe -
                                   a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.

Chiar și iubirea poate să ucidă

Autor : George Țărnea

                            Chiar și iubirea poate să ucidă,
                            Când se supune prețului de cost
                            Și dovedește astfel să fi fost
                            Prea dreaptă, prea egală, prea lucidâ.

                            Mai norocos rămâne drumul prost
                            Decât o cale dreaptă și rigidă,
                            Când e constrânsă viața să decidă
                            Între minuni și pământescul rost.

                            Să tremuri fără somn și-n asșeptare,
                            Când peste vis perdelele se trag
                            Și disperarea bântuie mai tare,

                            Fără să știi nimic despre cel drag,
                            Dar să cunoști cereasca desfătare,
                            Când umbra sa dă buzna peste prag.

Elegie

Autor: Damian Ureche

                                   Ne vom vedea din ce în ce mai rar,
                                   Din ce în ce mai des va bate vântul,
                                   Iar timpul, ca un tânăr arhivar,
                                   O să-ţi păstreze sufletul şi gândul.

                                   Albinele zburând prin telefon
                                   Nu şi-or mai face-n glasul tău prisacă,
                                   Iar gările-n eclipsă de peron
                                   Vor inventa doar trenuri care pleacă.

                                   Nu vom sui în fiecare zi
                                   Pe zariştea stelarelor vitrine,
                                   Să ştim ce doruri ni s-ar potrivi
                                   Și care despărţiri ne-ar sta mai bine !

                                   Zăpada moare, berzele răsar,
                                   Și-n hohot vesel râde tot pământul –
                                   Ne vom vedea din ce în ce mai rar,
                                   Din ce în ce mai des va bate vântul !

Putem ?

Autor : Ioana Antonache

                                        
                                            eu sunt apă,

                                            tu ești foc,
                                            niciodată la un loc...
                                            eu sunt rouă,
                                            tu ești brumă
                                            niciodată împreună...
                                            eu sunt val,
                                            tu ești stea,
                                            niciodată unda mea,
                                            eu, corabie pe ape,
                                            niciodată prea aproape,
                                            tu, o dragoste nescrisă,
                                            totdeauna interzisă...
                                            eu si tu, poveste veche
                                            de iubire nepereche...
                                            ne putem iubi prin ploi,
                                            prea departe amândoi?

---

Aducerile-aminte

Autor: Octavian Goga
 

Aducerile-aminte, posomorâte urne,
Ce-nchid cenuşa clipei murite pe vecie,
Uitate ţintirimuri cu umbre taciturne,
Ce-s mute ziua-ntreagă şi noaptea reînvie…

Aducerile-aminte sunt harfe spânzurate
De ramura dintâie ce-atinge casa noastră,
Amurgul când adie tresar înfiorate,
Şi până-n zorii zilei ne cântă la fereastră.

Aducerile-aminte, copii bastarzi ai vieţii,
Ce rătăcesc pe câmpuri şi dorm printre ruine,
Dragi licurici de-o clipă din drumul tinereţii,
Aducerile-aminte de ce mai vin la mine?!

Rondelul trecutei iubiri

Autor: Alex Dospian

                              Când trec pe străduţa cea veche
                              Mă încearcă regrete adânci,
                              Un ecou îmi sună-n ureche:
                              "Sunt două decenii de-atunci".

                              Noi doi, ce frumoasă pereche,
                              Iubirea mişca din loc stânci,
                              Când trec pe străduţa cea veche
                              Mă încearcă regrete adânci.

                              De-acum e-o poveste străveche
                              Câteodat' îmi dă inima brânci,
                              Parcă sunt de-un secol în zeghe
                              Şi tânjesc o privire s-arunci,

                              Când trec pe străduţa cea veche.

Anii treceau tiptil...

Autor: Tudor Arghezi

"Anii treceau tiptil ca niște șoapte

Unul venise de prin Miază Noapte

Și celălalt dintr-un Apus.

S-au întâlnit,

Și-au mulțumit,

S-au luat de mână și s-au dus,

Se cunoșteau din presupus."

Tudor Arghezi

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,

Autor: Serghei Esenin



                                       Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
                                       Toate trec ca floarea spulberată.
                                       Vestejit de-al toamnei mele frig
                                       Nu voi mai fi tânăr niciodată.

                                       N-ai să mai zvâcnesti ca pân-acum
                                       Inimă răcită prea devreme
                                       S-o pornesc din nou la drum
                                       Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

                                       Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
                                       Pui pe buze flacăra pornirii
                                       Și pierdutul prospețimii har
                                       Cu vioiul clocot al simțirii!

                                       În dorinți încep zgârcit să fiu,
                                       Te-am trăit sau te-am visat doar viață?
                                       Parcă pe un cal trandafiriu
                                       Vesel galopai de dimineață.

                                       Toți suntem vremelnici pentru veci
                                       Rar ning fagii frunzele deșarte…
                                       Binecuvântat să fie deci
                                       Că trăiesc și că mă duc spre moarte.

Tălmăciri de George LESNEA

din vol. Serghei Esenin, Poezii • Poeme, în româneşte de George Lesnea
 postfaţa Tamara Gane, Ed. Cartea rusă. Buc., 1957
 

Iubește-mi mâinile

Autor: Elena Farago

                                  Iubeşte-mi mâinile
                                  Şi ochii
                                  Şi iartă-le dac-au fost clipe
                                  În care n-au ştiut să-ţi spună,
                                  În care n-au putut să-ţi dea
                                  Atât cât ar fi vrut,
                                  Atâta – cât poate doru-ţi le cerea
                                  În dragostea,
                                  În îndoiala,
                                  În deznădejdea unei clipe...

                                  Iubeşte-mi mâinile
                                  Şi ochii
                                  Şi iartă-le nevruta vină
                                  Că prea târziu veniră-n cale-ţi
                                  Şi prea curând se duc de tot...

                                  Dezleagă-mi sufletul de vina
                                  Că în curând n-am să-ţi mai pot
                                  Aduce-n mâini
                                  Şi-n ochi
                                  Durutul,
                                  Târziul zâmbet de lumină...

Departe, cine știe...

Autor: Victor Eftimiu

                            Departe, cine ştie în ce oraş ploios 
                            Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine, 
                            Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros –  

                            Departe ... cine ştie în ce oraş ploios ... 

                            Cu fruntea sprijinită pe degetele pale
                            În ochii tăi, străino, aduni melancolie 
                            Răsfrângi tristeţi de toamnă în lacrimile tale – 

                            Cum stai aşa ... cu fruntea în degetele pale ... 

                            Afară plouă ... plouă ... şi vântul toamnei bate 
                            Cântând întristătoarea şi vaga-i melodie, 
                            În jurul meu s-aşterne pustiu ... singurătatea – 

                            Afară plouă ... plouă ... şi vântul toamnei bate ... 

                            Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe, 
                            La ochii-n cari se stinge un dor de mângâiere, 
                            La soarta nendurată ce calea ne-o desparte – 

                            Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe ...

                            În sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare 
                            Şi golul din odaie se-mprăştie în mine. 
                            Durerea ta, străino, pustiul tău mă doare – 

                            Şi-n sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare ... 

                            Şi-acum, când cade seara din cerul somnoros, 
                            Când tot mai larg se-ntinde în jurul meu pustiul 
                            Te stingi şi tu, ca mine, urzind un vis frumos – 

                            Departe, cine ştie în ce oraş ploios !...

 Din volumul „Poemele singurătăţii“ (1906 – 1912)

O zi

Autor: Tudor Arghezi

                                    Ziua de ieri s-a ținut după mine crezând,
                                    ca un câine flămând,
                                    Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
                                    Cu vreo frânghie, de viața mea-
                                    Și la o răspântie cu statui
                                    S-a întors văzând că nu-i.

                                    S-a pierdut neputincioasă și pribeagă
                                    După ce vremea întreagă
                                    M-a urmat pas cu pas, până azi
                                    La amiazi.

                                    Cine și-a pierdut o zi cât o viață
                                    S-o caute repede. Se înoptează. Se lasă
                                    ceață.

Înțelepciune

Autor: Magda Isanos

                          Ințelepciune este să respiri
                          ușor, și după lacrimi să zâmbești,
                          petalele ce cad din trandafiri
                          și nu s-aud când mor, să le iubești.

                          Privește pomii drepți din bătătură-
                          ei cată totdeauna către cer,
                          și-n ruga lor cea verde parcă cer
                          mai multă ploaie, mai puțină ură.

                          Nu te gândi la mâine, nici la ieri.
                          Poate-naintea spicelor să cazi,
                          stăpâni când nu suntem decât pe azi,
                          nu te gândi la mâine, nici la ieri.

Strofe de-a lungul anilor

Autor: Lucian Blaga

                        
                                            Când prin oraș calci lin pe străzi
                                            sămânța ulmilor, și-n mers
                                            în adevăruri limpezi crezi-
                                            mai e nevoie de vreun vers?

                                            Când mușchiul de pădure mult
                                            ne-alină-n vară verde dor
                                            și glasul picurat ți-ascult-
                                            mai e nevoie de-un izvor?

                                            Când în bătaia vântului
                                            mlădie umbli pe colnic,
                                            pe-ntinderea pământului
                                            mai e nevoie de vreun spic?

                                            Când între lipsă și prinos
                                            ne bucurăm de câte sunt
                                            și cântă pe sub glii un os-
                                            mai e nevoie de cuvânt?

                                            Când îți ghicesc arzândul lut
                                            cum altul pe Tanagra nu-i,
                                            din miază-noapte până-n sud
                                            mai e nevoie de statui?

                                           Când hoinărind, alăturea,
                                           noi mână-n mână ne găsim
                                           cu ochii la aceeași stea-
                                           mai e nevoie de destin?

              

Leoaică tânără, iubirea

Autor: Nichita Stănescu

                                   Leoaică tânără, iubirea
                                   mi-a sărit în faţă.
                                   Mă pândise-n încordare
                                   mai demult.
                                  Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
                                   m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

                                  Şi deodată-n jurul meu, natura
                                  se făcu un cerc, de-a-dura,
                                  când mai larg, când mai aproape,
                                  ca o strângere de ape.
                                  Şi privirea-n sus ţâşni,
                                  curcubeu tăiat în două,
                                  şi auzul o-ntâlni
                                  tocmai lângă ciocârlii.

                                  Mi-am dus mâna la sprânceană,
                                  la tâmplă şi la bărbie,
                                  dar mâna nu le mai ştie.
                                  Şi alunecă-n neştire
                                  pe-un deşert în strălucire
                                  peste care trece-alene
                                  o leoaică arămie
                                  cu mişcările viclene,
                                  încă-o vreme,
                                  şi-ncă-o vreme...

Viori aprinse, femeile...

Autor: Lucian Blaga

                             Viori sunt femeile,
                              tremur în palme răsfrânt.
                              Le slăvesc și le cânt
                              pentru sfârșitul de drum
                              ce-l au pe pământ.
                              Lemn moale, lemn sfânt!
                              Viori sunt femeile,
                              vibrație fără cuvânt,
                              viori aprinse subt arc
                              în flăcări și fum.

El este

Autor: Dan Botta

 
                                             El este, este glasul lui,
                                             Şi am ieşit în poartă;
                                             Era doar vântul ce hai-hui
                                             Ducea o frunză moartă.

                                             El este, este pasul lui,
                                             Şi-am pus urechea la pământ;
                                             Era doar viersul râului
                                             Scandat de asprul vânt.

                                             El este, este mâna lui
                                             Ce-mi bate în fereastră;
                                             Pe cerul trist ca faţa lui
                                             Mijea o stea albastră.

                                             El este, e statura lui
                                             Înaltă-n zarea dintre ulmi;
                                             Doar fumul serii albăstrui
                                             Se despletea pe culmi.

Singurătate

Autor : Demostene Botez

                      Afară plouă ca și toamna și-i urât
                      Mă uit pe geam ca după tine și atât.

                      În mine toate amintirile te-așteaptă
                      De-aceea mi- privirea stranie și dreaptă.

                      Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
                      În mine nu mai este nici un gând.

                      Vreau să citesc și-m cad din mână cărțile:
                      Mă împresoară chipul tău din toate părțile.

                      Mâna ce mi-a-mprăștiat părul și gândurile
                      Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

                      Rămân uitându-mă pe geam ca după tine
                      Și tot aștept pe cineva ce nu mai vine.