Iubește-mi mâinile

Autor: Elena Farago

                                  Iubeşte-mi mâinile
                                  Şi ochii
                                  Şi iartă-le dac-au fost clipe
                                  În care n-au ştiut să-ţi spună,
                                  În care n-au putut să-ţi dea
                                  Atât cât ar fi vrut,
                                  Atâta – cât poate doru-ţi le cerea
                                  În dragostea,
                                  În îndoiala,
                                  În deznădejdea unei clipe...

                                  Iubeşte-mi mâinile
                                  Şi ochii
                                  Şi iartă-le nevruta vină
                                  Că prea târziu veniră-n cale-ţi
                                  Şi prea curând se duc de tot...

                                  Dezleagă-mi sufletul de vina
                                  Că în curând n-am să-ţi mai pot
                                  Aduce-n mâini
                                  Şi-n ochi
                                  Durutul,
                                  Târziul zâmbet de lumină...

Departe, cine știe...

Autor: Victor Eftimiu

                            Departe, cine ştie în ce oraş ploios 
                            Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine, 
                            Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros –  

                            Departe ... cine ştie în ce oraş ploios ... 

                            Cu fruntea sprijinită pe degetele pale
                            În ochii tăi, străino, aduni melancolie 
                            Răsfrângi tristeţi de toamnă în lacrimile tale – 

                            Cum stai aşa ... cu fruntea în degetele pale ... 

                            Afară plouă ... plouă ... şi vântul toamnei bate 
                            Cântând întristătoarea şi vaga-i melodie, 
                            În jurul meu s-aşterne pustiu ... singurătatea – 

                            Afară plouă ... plouă ... şi vântul toamnei bate ... 

                            Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe, 
                            La ochii-n cari se stinge un dor de mângâiere, 
                            La soarta nendurată ce calea ne-o desparte – 

                            Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe ...

                            În sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare 
                            Şi golul din odaie se-mprăştie în mine. 
                            Durerea ta, străino, pustiul tău mă doare – 

                            Şi-n sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare ... 

                            Şi-acum, când cade seara din cerul somnoros, 
                            Când tot mai larg se-ntinde în jurul meu pustiul 
                            Te stingi şi tu, ca mine, urzind un vis frumos – 

                            Departe, cine ştie în ce oraş ploios !...

 Din volumul „Poemele singurătăţii“ (1906 – 1912)

O zi

Autor: Tudor Arghezi

                                    Ziua de ieri s-a ținut după mine crezând,
                                    ca un câine flămând,
                                    Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
                                    Cu vreo frânghie, de viața mea-
                                    Și la o răspântie cu statui
                                    S-a întors văzând că nu-i.

                                    S-a pierdut neputincioasă și pribeagă
                                    După ce vremea întreagă
                                    M-a urmat pas cu pas, până azi
                                    La amiazi.

                                    Cine și-a pierdut o zi cât o viață
                                    S-o caute repede. Se înoptează. Se lasă
                                    ceață.