Pe țărm

Autor: Ion Sorescu

                                    Se lasă peste mare luna
                                    Încremenit deșert de ape.
                                    Iubita mea tu prinde-mi mâna
                                    Și lasă-mă să-ți depăn șoapte.

                                    Ca un fuior ce se destramă
                                    Plutește spuma către mal
                                    Îsi cere clipa de odihnă
                                    Născutà-n frământări de val.

                                    Afundă-ți glezna în răcoarea
                                    Nisipului scăldat de ape
                                    O lasă s-o sărute marea
                                    Și-adună-mă la piept aproape.

                                    Mă liniștește cu-n sărut
                                    Să-astâmpàr focul de iubire
                                    Și-n spuma tărmului tăcut
                                    Să ne-afundăm în dezrobire.

                                    Cu palma fină ca un vis
                                    Și trupuri...pasăre de pradă,
                                    Ne stingem focul ce-am aprins.
                                    Pe țărmul mări.i..ce-o să ardă.

Elogiul candorii

Autor: Nina Cassian

                    Mai am și o carte
                    Foarte subțire
                    In care nu-ncape
                    Decât o iubire.
                   "Pot să-mi iau locul
                    Lângă tine, pe stea ?
                   - Da, spuse prințul
                   Ești prietena mea."

 Elogiul candorii, Nina Cassian

Complainte du petit cheval blanc Bocet pentru căluțul alb

Autor: 
Paul Fort (1872-1960)

Le petit cheval dans le mauvais temps, qu'il avait donc du courage !
C'était un petit cheval blanc, tous derrière et lui devant.

Il n'y avait jamais de beau temps dans ce pauvre paysage.
Il n'y avait jamais de printemps, ni derrière ni devant.

Mais toujours il était content, menant les gars du village,
A travers la pluie noire des champs, tous derrière et lui devant.

Sa voiture allait poursuivant sa belle petite queue sauvage.
C'est alors qu'il était content, eux derrière et lui devant.

Mais un jour, dans le mauvais temps, un jour qu'il était si sage,
Il est mort par un éclair blanc, tous derrière et lui devant.

Il est mort sans voir le beau temps, qu'il avait donc du courage !
Il est mort sans voir le printemps ni derrière ni devant.

Când...

Autor: Virgil Carianopol

                           Când vrei să vezi prin timpul ce desparte
                           Şi nu mai poţi străbate de desiş,
                           Închide ochii şi-ai să vezi departe
                           Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi.

                           Când vrei să fii de depărtări aproape
                           Şi nu mai poţi, oricât ţi-ar fi de greu,
                           Te depărtează şi mai mult de toate,
                           Că depărtarea-apropie mereu.

Rugăciune

Autor: Mihai Eminescu

               "Crăiasă alegându-te
                Îngenunchem rugându-te,
                Înalță-ne, ne mântuie
                Din valul ce ne bântuie:
                Fii scut de întărire
                Și zid de mântuire,
                Privirea-ți adorată
                Asupră-ne coboară,
                O, maică prea curată,
                Și pururea fecioară,
                Marie!
                Noi, ce din mila sfântului
                Umbră facem pământului,
                Rugămu-ne-ndurărilor,
                Luceafărului mărilor;
                Ascultă-a noastre plângeri,
                Regină peste îngeri,
                Din neguri te arată,
                Lumină dulce clară,
                O, maică prea curată
                Și pururea fecioară,
                Marie!"

Scrisoare

Autor: Ion Minulescu

                             Mă-ntrebi ce fac?...
                             Ce vrei să fac
                             Mai mult decât s-aștept... să tac...
                             Să casc... să dorm și... să visez
                             Pe fondul roz al unei vechi Ghiordez,
                             Pe care câteodată șade
                             Și blonda mea Scheherezade...

                             Fac ce-am făcut și ieri
                             Și totdeauna -
                             Mă bat cu vântul și mă cert cu luna...
                             Din când în când mă urc pe deal, spre soare,
                             Să mă-ntregesc cu globul lui fierbinte -
                             O veche și unică sărbătoare
                             Ce-o prăznuiesc de patruzeci de ani...
                             Cu Oltul, însă, nu mai stau de vorbă,
                             Că-i monoton și mărginit la minte,
                             Și nu știe să curgă decât spre Drăgășani...

                             Fac pe Narcis în apa din fântână,
                             Sărut pe Maica Domnului de pe troiță,
                             Pe Sfantul Petre-l duc spre cimitir de mână
                             Citesc pe Jules Laforgue
                             Și pe Arthur Rimbaud,
                             Iar când îmi iese-n cale Domnul Niță -
                             Învățător și... cârciumar și... deputat...
                             Mă-nchin umil în fața Cristosului din sat,
                             Îl scuip în frunte
                             Și îi dau cu "Huo!"...
                             Și-așa răzbun și pe Laforgue
                             Și pe Rimbaud...

                             Iar când se face noapte și tăcere,
                             Când boii dorm pe burtă
                             Și oamenii pe spate,
                             Mă fragmentez în pietre nestemate

                             Și porcilor mă dau să mă digere...

” Iubesc această seară ! ”

Autor: Serghei Esenin
Traducere de George Lesnea

                                   Învârtejite frunze se destramă
                                   Căzând, din apa iazului să bea,
                                   Precum un stol de fluturi de aramă,
                                   Ce-n agonie zboară către-o stea

                                   Iubesc această seară, când pământul
                                   De inimă mi-l simt apropiat.
                                   Când poalele mestecenilor, vântul,
                                   Până la umeri, sus, le-a ridicat.

                                   În suflet şi pe vale e răcoare,
                                   Amurgu-i turmă vânătă de oi.
                                   La marginea grădinii foşnitoare,
                                   Se stinge-un zvon de zurgălăi vioi.

                                   Aşa de treaz, eu încă niciodată
                                   N-am ascultat ce spune trupul meu.
                                   Ce bine-ar fi, ca salcia plecată,
                                   În iazul roz să mă răsfrâng şi eu.

                                   Pe-un stog, zâmbind, ce bine mi-ar fi mie,
                                   Cu luna-n ochi, un pai să mozolesc...
                                   Pe unde eşti tu, simplă bucurie,
                                   Ca mult iubind nimic să nu doresc?

” A fost ...”

Autor: 
Nina Cassian

                           A fost o dragoste ca un acord de Bach,
                           de-o gravitate limpede... Aveam o dată
                           o nobilă mișcare-analizată
                           ca a figurilor, la șah.

                           Și iată-te în plină dezordine. Străin de legi.
                           Silaba ta de gura mea nu o mai legi,
                           și nu îmi mângâi umerii și nu îmi iei
                           în palme fruntea fulgerată de idei.

                           Nu pot întârzia prea mult,
                           încovoiată de durere, de rusine.
                           Respir adânc: un nou acord ascult,
                           ca să mă urce dincolo, mai sus de tine.

”Duminica de ieri”

Autor: Romulus Vulpescu

                                 
                                  Aprind ţigara şi te-aştept să vii
                                  Pe-o bancă de pe stradă, la amiază:
                                  Secundele acestea argintii
                                  Se scutură ca verbele-ntr-o frază.

                                  Foşnesc şoptit – vecini cu vântul – plopii
                                  Şi degetele-mi vântul le resfiră…
                                  E-o linişte de umbră când te-apropii,
                                  Şi mâna mea vibrează, şi e liră.

                                  Ni-s paşii mici şi rari, porniţi spre gară
                                  Peronul despărţirii să-l refuze:
                                  În părul tău mai e un rest de vară,
                                  Dar – vineţie – toamna-ţi stă pe buze.

                                  Se-mbracă-n demnitate regiunea:
                                  Duminica de ieri şi-a scos coroana.
                                  Săruturile tac. Zi tristă lunea.
                                  Rămas-bun, ochi. Rămas-bun, târg. Rămâne rana

Nu știu

Autor:  Camelia Stan

                             Nu știu să spun că-mi ești nemărginire
                             Când obosesc secundele în noi,
                             Când se topesc cuvintele-n rostire,
                             Printre zăpezi de lacrimi și de ploi!

                             Nu știu nici orizonturi, nici culoare,
                             Nu te descriu nici când aș vrea s-o fac,
                             Îmi ești ca asfințitul pentr-o mare,
                             Chiar și atunci când vorbele îmi tac!

                             Nu știu, nu pot ori n-am aflat vreodată,
                             Să nu te port pe gene când respir,

                             Nici nu clipesc de grijă câteodată,
                             Să nu te ducă vântul ca pe-un fir…

                             De sidefiu nisip la țărm cu valuri
                             Ori să te pierd străin de vrerea mea,
                             În nopți cu unde ce se sparg la maluri,
                             Sub ceruri de albastră catifea!

                             Nu știu să-mi beau cafeaua solitară,
                             Doar cu un rând de slove și-un stilou,
                             De-ai tot pleca, în dimineți și-n seară,
                             Tot n-aș uita să te iubesc… din nou!