Scrisoare

Autor: Ion Minulescu

                             Mă-ntrebi ce fac?...
                             Ce vrei să fac
                             Mai mult decât s-aștept... să tac...
                             Să casc... să dorm și... să visez
                             Pe fondul roz al unei vechi Ghiordez,
                             Pe care câteodată șade
                             Și blonda mea Scheherezade...

                             Fac ce-am făcut și ieri
                             Și totdeauna -
                             Mă bat cu vântul și mă cert cu luna...
                             Din când în când mă urc pe deal, spre soare,
                             Să mă-ntregesc cu globul lui fierbinte -
                             O veche și unică sărbătoare
                             Ce-o prăznuiesc de patruzeci de ani...
                             Cu Oltul, însă, nu mai stau de vorbă,
                             Că-i monoton și mărginit la minte,
                             Și nu știe să curgă decât spre Drăgășani...

                             Fac pe Narcis în apa din fântână,
                             Sărut pe Maica Domnului de pe troiță,
                             Pe Sfantul Petre-l duc spre cimitir de mână
                             Citesc pe Jules Laforgue
                             Și pe Arthur Rimbaud,
                             Iar când îmi iese-n cale Domnul Niță -
                             Învățător și... cârciumar și... deputat...
                             Mă-nchin umil în fața Cristosului din sat,
                             Îl scuip în frunte
                             Și îi dau cu "Huo!"...
                             Și-așa răzbun și pe Laforgue
                             Și pe Rimbaud...

                             Iar când se face noapte și tăcere,
                             Când boii dorm pe burtă
                             Și oamenii pe spate,
                             Mă fragmentez în pietre nestemate

                             Și porcilor mă dau să mă digere...

” Iubesc această seară ! ”

Autor: Serghei Esenin
Traducere de George Lesnea

                                   Învârtejite frunze se destramă
                                   Căzând, din apa iazului să bea,
                                   Precum un stol de fluturi de aramă,
                                   Ce-n agonie zboară către-o stea

                                   Iubesc această seară, când pământul
                                   De inimă mi-l simt apropiat.
                                   Când poalele mestecenilor, vântul,
                                   Până la umeri, sus, le-a ridicat.

                                   În suflet şi pe vale e răcoare,
                                   Amurgu-i turmă vânătă de oi.
                                   La marginea grădinii foşnitoare,
                                   Se stinge-un zvon de zurgălăi vioi.

                                   Aşa de treaz, eu încă niciodată
                                   N-am ascultat ce spune trupul meu.
                                   Ce bine-ar fi, ca salcia plecată,
                                   În iazul roz să mă răsfrâng şi eu.

                                   Pe-un stog, zâmbind, ce bine mi-ar fi mie,
                                   Cu luna-n ochi, un pai să mozolesc...
                                   Pe unde eşti tu, simplă bucurie,
                                   Ca mult iubind nimic să nu doresc?

” A fost ...”

Autor: 
Nina Cassian

                           A fost o dragoste ca un acord de Bach,
                           de-o gravitate limpede... Aveam o dată
                           o nobilă mișcare-analizată
                           ca a figurilor, la șah.

                           Și iată-te în plină dezordine. Străin de legi.
                           Silaba ta de gura mea nu o mai legi,
                           și nu îmi mângâi umerii și nu îmi iei
                           în palme fruntea fulgerată de idei.

                           Nu pot întârzia prea mult,
                           încovoiată de durere, de rusine.
                           Respir adânc: un nou acord ascult,
                           ca să mă urce dincolo, mai sus de tine.

”Duminica de ieri”

Autor: Romulus Vulpescu

                                 
                                  Aprind ţigara şi te-aştept să vii
                                  Pe-o bancă de pe stradă, la amiază:
                                  Secundele acestea argintii
                                  Se scutură ca verbele-ntr-o frază.

                                  Foşnesc şoptit – vecini cu vântul – plopii
                                  Şi degetele-mi vântul le resfiră…
                                  E-o linişte de umbră când te-apropii,
                                  Şi mâna mea vibrează, şi e liră.

                                  Ni-s paşii mici şi rari, porniţi spre gară
                                  Peronul despărţirii să-l refuze:
                                  În părul tău mai e un rest de vară,
                                  Dar – vineţie – toamna-ţi stă pe buze.

                                  Se-mbracă-n demnitate regiunea:
                                  Duminica de ieri şi-a scos coroana.
                                  Săruturile tac. Zi tristă lunea.
                                  Rămas-bun, ochi. Rămas-bun, târg. Rămâne rana

Nu știu

Autor:  Camelia Stan

                             Nu știu să spun că-mi ești nemărginire
                             Când obosesc secundele în noi,
                             Când se topesc cuvintele-n rostire,
                             Printre zăpezi de lacrimi și de ploi!

                             Nu știu nici orizonturi, nici culoare,
                             Nu te descriu nici când aș vrea s-o fac,
                             Îmi ești ca asfințitul pentr-o mare,
                             Chiar și atunci când vorbele îmi tac!

                             Nu știu, nu pot ori n-am aflat vreodată,
                             Să nu te port pe gene când respir,

                             Nici nu clipesc de grijă câteodată,
                             Să nu te ducă vântul ca pe-un fir…

                             De sidefiu nisip la țărm cu valuri
                             Ori să te pierd străin de vrerea mea,
                             În nopți cu unde ce se sparg la maluri,
                             Sub ceruri de albastră catifea!

                             Nu știu să-mi beau cafeaua solitară,
                             Doar cu un rând de slove și-un stilou,
                             De-ai tot pleca, în dimineți și-n seară,
                             Tot n-aș uita să te iubesc… din nou!

Tablou cu tine

Autor: Ion Sorescu

                                        Ţi-au rămas zorile
                                        Ca o brumă pe gene
                                        Ochii au înverzit în poiene
                                        Cu irizări de cicoare
                                        Gura
                                        A furat din soare
                                        Căldura
                                        Risipită în câmpul cu maci
                                        Pe gât
                                        Ți-au căzut
                                        Plete de grâu
                                        Legănate de vânt
                                        Cu răcoarea din râu
                                        Şi curg
                                        Peste sânii în pârg
                                        Ca un fur rătăcit prin vălcele
                                        I-aştept în cuibarul palmelor mele

Prima elegie

Autor:
 IOAN EVU

                            "O vreme te voi căuta mai rar
                             un timp voi fi cărare sub zăpadă
                             ca flacăra ce se resoarbe-n jar
                             voi pâlpâi şi nimeni n-o să vadă.

                             O noapte o să tac s-ascult cum mor
                             poemele-n muţenie zăludă
                             al lacrimilor limpezit izvor
                             va susura şi nimeni n-o s-audă."
........................................................

                           "...Prea mult vacarm în doar un singur veac
                            sătul şi el de-a lumii cleveteală.
                            Mă voi ascunde-n foşnet de copac
                            în freamătul ce-n frunze se răscoală.

                            Să nu te temi dacă-n târziu popas
                            n-o să-ţi mai bat ca peregrin la poartă.
                            Mă vei afla-n secunda unui ceas
                            ce nu va şti nicicând să ne despartă."

Notă:
IOAN EVU - Membru al U.S.R, poet, prozator, cronicar literar, cantautor, chitarist, lider al grupului muzical „Canon” din Hunedoara, IOAN EVU a publicat poezie, proză, cronică literară în majoritatea revistelor de cultură din țară

Poartă-n ochi seninul

Autor:
Serghei Esenin 

                         Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.
                         Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.

                         M-a-ntrebat: “Afară viscolu-i buimac?
                         Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?”

                        Am răspuns iubitei: “Azi, prin vînt şi ger,
                        Cineva flori albe leapădă din cer.

                        Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin,
                        Eu şi fără tine sunt de viscol plin”

(trad. George Lesnea)