Prima elegie

Autor:
 IOAN EVU

                            "O vreme te voi căuta mai rar
                             un timp voi fi cărare sub zăpadă
                             ca flacăra ce se resoarbe-n jar
                             voi pâlpâi şi nimeni n-o să vadă.

                             O noapte o să tac s-ascult cum mor
                             poemele-n muţenie zăludă
                             al lacrimilor limpezit izvor
                             va susura şi nimeni n-o s-audă."
........................................................

                           "...Prea mult vacarm în doar un singur veac
                            sătul şi el de-a lumii cleveteală.
                            Mă voi ascunde-n foşnet de copac
                            în freamătul ce-n frunze se răscoală.

                            Să nu te temi dacă-n târziu popas
                            n-o să-ţi mai bat ca peregrin la poartă.
                            Mă vei afla-n secunda unui ceas
                            ce nu va şti nicicând să ne despartă."

Notă:
IOAN EVU - Membru al U.S.R, poet, prozator, cronicar literar, cantautor, chitarist, lider al grupului muzical „Canon” din Hunedoara, IOAN EVU a publicat poezie, proză, cronică literară în majoritatea revistelor de cultură din țară

Poartă-n ochi seninul

Autor:
Serghei Esenin 

                         Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.
                         Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.

                         M-a-ntrebat: “Afară viscolu-i buimac?
                         Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?”

                        Am răspuns iubitei: “Azi, prin vînt şi ger,
                        Cineva flori albe leapădă din cer.

                        Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin,
                        Eu şi fără tine sunt de viscol plin”

(trad. George Lesnea)

Lacrimile

Autor: Lucian Blaga

                             Când izgonit din cuibul veşniciei
                             întâiul om
                             trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
                             îl chinuiau mustrându-l
                             lumina, zarea, norii - şi din orice floare
                             îl săgeta c-o amintire paradisul -
                             Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.

                            Odată istovit de-albastrul prea senin
                            al primăverii,
                            cu suflet de copil întâiul om
                            căzu cu faţa-n pulberea pământului:
                           "Stăpâne, ia-mi vederea,
                            ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
                            c-un giulgiu,
                            să nu mai văd
                            nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
                            căci vezi - lumina lor mă doare".

                            Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
                            îi dete - lacrimile.

Două poeme...

Azi
               Traian Demetrescu (1866-1896)

Pe când trăiam fără să știu
Ce ce iubirea și durerea,
Mereu doream să le cunosc
Și să le împărtășesc

Azi când trăiesc știind ce e
Iubirea ca și suferința,
Îmi pare rău că n-am știut
Să prețuiesc e-i neștiința

***

Ego
                G.Bacovia (1881-1957)

Tot mai tăcut și singur
În lumea mea pustie-
Și tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.


Din tot ce scriu, iubito,
Reiese atât de bine-
Aceeași nepăsare
De oameni și de tine...

Aș vrea să-ți spun...

Autor: Marian Burtoi

                                   Mi-apari în cale fulgerând himere,
                                   Prin gândul meu, cu-al patimii tumult,
                                   Și ochii-mi arși de dor, cu-a lor tăcere,
                                   Ar vrea să-ți spună...că-și doresc mai mult!

                                   Simt că prin tine se deschide o lume
                                   Mii de dorinți mă spintecă; le-ascult,
                                   Și chiar de nu-ndrăznesc să le dau nume,
                                   Aș vrea să știi că îmi doresc mai mult!

                                   Iar dacă norii scutură petale
                                   Și-n al tău cer tomnatic, mohorât,
                                   Eu tot mai sper că vei găsi o cale
                                   Să-mi spui c-ai vrea și tu mai mult de-atât!

Te-am adunat pe suflet

Autor: Camelia Stan

                                  Te-am adunat pe suflet în tăcere,
                                  Ca un cocor pierdut în zbor nătâng,
                                  Când altă noapte-n infinituri piere
                                  Doi maci am pus pe umărul tău stâng!

                                  Ca să nu uiţi că-n mine mai e vară,
                                  Şi încă mai privesc la dalbe spice,
                                  Dar am omis, în graba mea precară,
                                  Chiar braţul tău să-l chem să mă ridice!

                                  C-ar fi banal să nu exişti cu mine
                                  Şi-ar fi absurd tot zbuciumul lumesc
                                  De-am mai avea şi vise prea puţine
                                  Ori aş uita vreodat’ să te iubesc!

                                  Dar ştiu că nici uitarea nu e lege,
                                  Că dorul tău mi-e vamă şi hotar,
                                  Că nu avem meniri spre a-nţelege
                                  Popasul lung în drumul solitar.

                                 Te-am adunat pe suflet în tăcere,
                                 Ca un cocor pierdut în zbor uitat,
                                 Te-mbrăţişez, sublimă mângâiere,
                                 Ca să mai uit, din nou, că ai plecat!

Astăzi ne despărțim

Autor: Ștefan Augustin Doinaș

                              Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
                              Stând la început de anotimp fermecat,
                              astăzi ne despărţim
                              cum s-au despărţit apele de uscat.

                             Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
                             Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
                             Alături, umbra albastră
                             pentru adevăruri gândite stă mărturie.

                             Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
                             eu voi fi pământul cu toate păcatele.
                             Păsări mari te vor căuta prin zări
                             ducând în guşă mireasmă, bucatele.

                             Oamenii vor crede că suntem duşmani.
                             Între noi, lumea va sta nemişcată
                             ca o pădure de sute de ani
                             plină de fiare cu blană vărgată.

                             Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
                             şi că, seara, sufletul meu,
                             ca ţărmul care se modelează din ape,
                             ia forma uitată a trupului tău ...

                            Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
                            Stând la început de anotimp fermecat,
                            astăzi ne despărţim
                            cum s-au despărţit apele de uscat.

                            Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
                            eu voi fi soarele negru, pământul.
                            Nu peste mult are să bată vânt.
                            Nu peste mult are să bată vântul

Acum de Sf. Valentin...

 Motto:
”Acum de Sfântul Valentin ,
Când sorții lor pereche cer...” (versuri de Charles, duce de Orleans)

* Dați clik pe poză !

***
CE MULT TE-OI FI IUBIT!

                                
                                  Curg clipele absurde în timpul dilatat
                                  Și nu mai știu de noapte era când ai plecat,
                                  Nici câtă vreme curge, secunde, săptămâni,
                                  Și nici că-s doar trei zile, de vineri până luni!

                                  În noapte-mi pare drumul, când zilele se scurg,
                                  Privesc cum se perindă amurg după amurg,
                                  Nu calculez procente la dor și la visare,
                                  Dar știu că-s aritmetici în care visul doare!

                                  Trec zile nesfârșite, sunt rosturi de ninsoare,
                                  (Ți-am scris de toate astea și-n ultima scrisoare!)
                                   Și-am spus atâtea încă, așa cum am știut,
                                   Dar plicul pentru tine e tot nedesfăcut!

                                   Nu l-am trimis nicicând, ți-am scris fiindcă mă doare
                                   Și ultima secundă, și ultima ninsoare…
                                   O clipă ce tresare și doruri care curg,
                                   Lumina ce se zbate în coama unui murg!

                                   Curg clipele absurde în timpul dilatat
                                   Și nu mai știu de noapte era când ai plecat,
                                   Curg ore nesfârșite, un timp nedeslușit
                                   Dar mă-mplinește șoapta: „ce mult te-oi fi iubit!”

(CAMELIA STAN- Ce mult te-oi fi iubit!)

În câmpul tău...

Autor: Shanti Nilaya (?)

                                In câmpul tău aș vrea să stau, iubire-
                                Să mai simt unda vorbei tale, dulci...
                                Și-n apa pură dintr-a ta privire,
                                In brațe să mă iei,... și să m-arunci!

                                Iar uneori, când seara ți-i deșartă
                                de umbra zilei, foarte mult aș vrea,
                                Să stau în câmpul tău... și preacurată,
                                Să mângâi linia vieții-n palma ta.

                                Știi..., nu te văd! Dar Grațiile toate
                                s-au adunat... Să nu îți pară rău!
                                -chemarea mea le-a coborat și... poate,
                                în dans vor fi de-acum, în câmpul tău...

                                Iar dacă la sfârșit m-ar lua-ntre ele,
                                Cum aș dansa în cercul lor de foc!!!
                                M-aș preschimba sub razele de stele
                                Și te-aș lua pe tine la mijloc;

                                Aș trece-așaaa, pe vârf,  în miezul nopții:
                                În câmpul tău cu rouă aș lăsa,
                               -Să-ți schimbe Universul mersul sorții -
                                De colțuri șlefuită,...inima!

Zâmbește!

 Zâmbetele sunt sărutările sufletului. (Citat , Minna Thomas Antrim)

Autor: Ion Minulescu

                                     Când ți se pare atât de greu,
                                     S-asculți cum lumea te bârfește
                                     Atunci, ascultă sfatul meu… Zâmbește!

                                     Și când cel ce-l iubești curat
                                     Nepăsător te părăsește,
                                     Nu te uita că e-ngâmfat… Zâmbește!

                                     Păstrează-mă în ochii tăi
                                     Să fiu mereu cu tine.
                                     Azi te iubesc mai mult ca ieri
                                     Și mai puțin ca mâine.

                                     Și dacă totuși mă iubești
                                     Păstrează-mi amintirea.
                                     Și nu uita că într-o zi
                                     Ți-am dăruit IUBIREA!