Astăzi ne despărțim

Autor: Ștefan Augustin Doinaș

                              Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
                              Stând la început de anotimp fermecat,
                              astăzi ne despărţim
                              cum s-au despărţit apele de uscat.

                             Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
                             Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
                             Alături, umbra albastră
                             pentru adevăruri gândite stă mărturie.

                             Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
                             eu voi fi pământul cu toate păcatele.
                             Păsări mari te vor căuta prin zări
                             ducând în guşă mireasmă, bucatele.

                             Oamenii vor crede că suntem duşmani.
                             Între noi, lumea va sta nemişcată
                             ca o pădure de sute de ani
                             plină de fiare cu blană vărgată.

                             Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
                             şi că, seara, sufletul meu,
                             ca ţărmul care se modelează din ape,
                             ia forma uitată a trupului tău ...

                            Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
                            Stând la început de anotimp fermecat,
                            astăzi ne despărţim
                            cum s-au despărţit apele de uscat.

                            Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
                            eu voi fi soarele negru, pământul.
                            Nu peste mult are să bată vânt.
                            Nu peste mult are să bată vântul

Acum de Sf. Valentin...

 Motto:
”Acum de Sfântul Valentin ,
Când sorții lor pereche cer...” (versuri de Charles, duce de Orleans)

* Dați clik pe poză !

***
CE MULT TE-OI FI IUBIT!

                                
                                  Curg clipele absurde în timpul dilatat
                                  Și nu mai știu de noapte era când ai plecat,
                                  Nici câtă vreme curge, secunde, săptămâni,
                                  Și nici că-s doar trei zile, de vineri până luni!

                                  În noapte-mi pare drumul, când zilele se scurg,
                                  Privesc cum se perindă amurg după amurg,
                                  Nu calculez procente la dor și la visare,
                                  Dar știu că-s aritmetici în care visul doare!

                                  Trec zile nesfârșite, sunt rosturi de ninsoare,
                                  (Ți-am scris de toate astea și-n ultima scrisoare!)
                                   Și-am spus atâtea încă, așa cum am știut,
                                   Dar plicul pentru tine e tot nedesfăcut!

                                   Nu l-am trimis nicicând, ți-am scris fiindcă mă doare
                                   Și ultima secundă, și ultima ninsoare…
                                   O clipă ce tresare și doruri care curg,
                                   Lumina ce se zbate în coama unui murg!

                                   Curg clipele absurde în timpul dilatat
                                   Și nu mai știu de noapte era când ai plecat,
                                   Curg ore nesfârșite, un timp nedeslușit
                                   Dar mă-mplinește șoapta: „ce mult te-oi fi iubit!”

(CAMELIA STAN- Ce mult te-oi fi iubit!)

În câmpul tău...

Autor: Shanti Nilaya (?)

                                In câmpul tău aș vrea să stau, iubire-
                                Să mai simt unda vorbei tale, dulci...
                                Și-n apa pură dintr-a ta privire,
                                In brațe să mă iei,... și să m-arunci!

                                Iar uneori, când seara ți-i deșartă
                                de umbra zilei, foarte mult aș vrea,
                                Să stau în câmpul tău... și preacurată,
                                Să mângâi linia vieții-n palma ta.

                                Știi..., nu te văd! Dar Grațiile toate
                                s-au adunat... Să nu îți pară rău!
                                -chemarea mea le-a coborat și... poate,
                                în dans vor fi de-acum, în câmpul tău...

                                Iar dacă la sfârșit m-ar lua-ntre ele,
                                Cum aș dansa în cercul lor de foc!!!
                                M-aș preschimba sub razele de stele
                                Și te-aș lua pe tine la mijloc;

                                Aș trece-așaaa, pe vârf,  în miezul nopții:
                                În câmpul tău cu rouă aș lăsa,
                               -Să-ți schimbe Universul mersul sorții -
                                De colțuri șlefuită,...inima!

Zâmbește!

 Zâmbetele sunt sărutările sufletului. (Citat , Minna Thomas Antrim)

Autor: Ion Minulescu

                                     Când ți se pare atât de greu,
                                     S-asculți cum lumea te bârfește
                                     Atunci, ascultă sfatul meu… Zâmbește!

                                     Și când cel ce-l iubești curat
                                     Nepăsător te părăsește,
                                     Nu te uita că e-ngâmfat… Zâmbește!

                                     Păstrează-mă în ochii tăi
                                     Să fiu mereu cu tine.
                                     Azi te iubesc mai mult ca ieri
                                     Și mai puțin ca mâine.

                                     Și dacă totuși mă iubești
                                     Păstrează-mi amintirea.
                                     Și nu uita că într-o zi
                                     Ți-am dăruit IUBIREA!

Tinerețe

Autor: George Lesnea

                                  Mi-a mai rămas puţină tinereţe,
                                  Mă desfrunzesc de ani ca o livadă,
                                  Mi-i palma mâinii scrisă cu tristeţe,
                                  Şi ochii – tupilaţi lângă baladă.

                                  În mine plopii-şi suie fremătarea,
                                  Ca în adâncul inimii să mâie,
                                  Obrajii mi-i sărută înserarea,
                                  Împrospătând cu stele şi cu grâie.

                                  Cu doina apei curg spre totdeauna,
                                  Cu ciocârlia inima mea zboară.
                                  Privesc cum noaptea ia pe umăr luna
                                  Ca pe un pui ucis, de căprioară.

                                  Ades simt ghioceii duioşiei
                                  Că-mi înfloresc din piept şi din privire,
                                  Când bălţile-s ferestrele câmpiei,
                                  Prin care văd departe, -n amintire.

                                  Trecutul meu e-n ceaţa din dumbravă,
                                  În frunze viitorul meu suspină.
                                  Un nour poartă lebăda-i bolnavă,
                                  Scăpând din plisc grăunţe de lumină.

                                  Pare-un surâs al soarelui pământul.
                                  Aleargă cerul după rândunele.
                                  Stau frunte-n frunte ca apusul. Vântul
                                  Se plimbă printre gândurile mele.

                                  Ca o icoană-ncepe să s-afume
                                  Făptura mea de stinse curcubeie.
                                  Zădarnic însă locul meu în lume
                                  Vrea salcia pletoasă să mi-l ieie.

Trecutul meu e-n ceaţa din dumbravă,
În frunze viitorul meu suspină.
Un nour poartă lebăda-i bolnavă,
Scăpând din plisc grăunţe de lumină.

Pare-un surâs al soarelui pământul.
Aleargă cerul după rândunele.
http://Versuri.ro/w/ggleil
Stau frunte-n frunte ca apusul. Vântul
Se plimbă printre gândurile mele.

Ca o icoană-ncepe să s-afume
Făptura mea de stinse curcubeie.
Zădarnic însă locul meu în lume
Vrea salcia pletoasă să mi-l ieie.

Trecutul meu e-n ceaţa din dumbravă,
În frunze viitorul meu suspină.
Un nour poartă lebăda-i bolnavă,
Scăpând din plisc grăunţe de lumină.

Pare-un surâs al soarelui pământul.
Aleargă cerul după rândunele.
http://Versuri.ro/w/ggleil
Stau frunte-n frunte ca apusul. Vântul
Se plimbă printre gândurile mele.

Ca o icoană-ncepe să s-afume
Făptura mea de stinse curcubeie.
Zădarnic însă locul meu în lume
Vrea salcia pletoasă să mi-l ieie.

Noaptea de Ajun

Autor : Cati Gavril

                                       Pe cer, printre nori de argint
                                       În noaptea sfântă se înalţă luna
                                       Şi-un cântec îngeresc şi de alint
                                       Ne cântă astăzi buna.

                                       E noaptea Sfântă de Ajun
                                       Şi somnul încet mă cuprinde...
                                       În visul meu îl văd pe Moş Crăciun
                                       Cum luminiţele din brad le-aprinde.

Rugă

Autor: Corneliu Coposu

                                       Cerne, Doamne, liniștea uitării
                                        peste nesfârțita suferință,
                                        seamănă întinderi de credință
                                        și sporește roua îndurării !

                                       Răsădește, Doamne, dragostea și crinul
                                       în ogorul năpădit de ură
                                       și așterne peste munți de zgură
                                       liniștea, iertarea și seninul !

Un poem : ”Când nu voi mai fi”

Autor: Sorin Olariu

Mă cheamă amintirea

Motto: 
”Copilăria...Cadoul pe care ni-l face viața pentru ce vom avea de îndurat”( Horațiu Mălăele )

Autor: George Ioana

                            Mi-e cald, însă căldura nu vine de la soare,
                            ceva parcă mă arde şi inima mă doare
                            şi urcă pân' la creier o moleşeală stinsă
                            ce-nvăluie, ca ceaţa, durerea necuprinsă.

                            Mă cheamă amintirea, mă strigă tot mereu.
                            Mă-ntorc înspre trecutul, ce nu mai e al meu,
                            dar nu văd decât urme pe drumul cunoscut,
                            ce duc spre-aceeaşi ţintă, al vieţii început.

                            Copilăria-mi dragă, ca un balsam se-aşează
                            pe fruntea fără riduri, în ochi ce scânteiază
                            şi-o undă de mireasmă de crini şi busuioc,
                            îmbracă amintirea şi-o-nchide într-un obroc.-

In fiecare zi

Autor: Romulus Vulpescu

                                       În fiecare zi, ne batem joc
                                       De păsări, de iubire și de mare,
                                       Și nu băgăm de seamă că, în loc,
                                       Rămâne un deșert de disperare.

                                       Ne amăgește lenea unui vis
                                       Pe care-l anulaăm cu-o șovăire;
                                       Ne reculegem într-un cerc închis
                                       Ce nu permite ochilor s-admire;

                                       Ne răsucim pe-un așternut posac,
                                       Însingurați în doi, din lașitate,
                                       Mințindu-ne cu guri care prefac
                                       În zgură sărutările uzate;

                                       Ne pomenim prea goi într-un târziu,
                                       Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
                                       Prea sceptici și prea singuri, prea-n pustiu,
                                       Ca să mai știm că dragostea există.

                                       În fiecare zi, ne batem joc
                                       De păsări, de iubire și de mare,
                                       Și nu băgăm de seamă ca, în loc,
                                       Rămâne un deșert de disperare.