Deasupra gândurilor mele e-un cer întunecat
Şi nu-mi găsesc cărare spre vechile-amintiri,
E totul ca-ntr-o toamnă din care am plecat,
Să te-ntâlnesc la poarta, aceleeaşi iubiri.
Să-mi ningă pe la tâmplă, să plouă cu durere,
Când două anotimpuri, împart aceleaşi nopţi,
Să-mi lunece prin gesturi, sălbatică plăcere,
Să plângă depărtarea zdrobind închise porţi.
Trăiesc printre cuvinte cu rostul lor nebun,
Chemând adolescenţa, din anii tăi pierduţi
Şi n-am încă curajul, s-aştept şi să îmi spun,
Că n-ai să poţi cândva, din ei să-mi împrumuţi.
Vor răsări si stele, va ninge rar si vor fi ploi,
Aceleaşi triste-amurguri vor sta pe lângă mine,
Pentru că-n toamna vieţii, renaştem amândoi
Şi doar singurătatea , va rătăci spre tine.
Te-am așteptat cândva plângând,străine,
Credeam că tu ești visul meu și calea...
Dar...ai trecut zâmbind pe lângă mine
Și mi-ai lăsat în suflet toată jalea!
Am adunat un dor,un gând,un vis
Din speranța regăsirii noastre,
Amestecate rânduri am tot scris
Povestea mea, a ta,a gândurilor caste...
Te-am așteptat să vii,sub cetina de brad,
Eu,adormita fată fată din frunza toamnei tale...
Și am lăsat să ardă,ce-n mine a tot ars,
Speranța întâlnirii din lunga noastră cale!
Te-am așteptat,străine!Dar ai ales tăcerea...
Doar eu mai țin aprinsă în noapte o lumină.
Și tot privind la cerul ce-mi oglindea durerea,
Îți spun fără regrete:”Rămâi în lumea ta străină!”
