Deasupra gândurilor mele e-un cer întunecat
Şi nu-mi găsesc cărare spre vechile-amintiri,
E totul ca-ntr-o toamnă din care am plecat,
Să te-ntâlnesc la poarta, aceleeaşi iubiri.
Să-mi ningă pe la tâmplă, să plouă cu durere,
Când două anotimpuri, împart aceleaşi nopţi,
Să-mi lunece prin gesturi, sălbatică plăcere,
Să plângă depărtarea zdrobind închise porţi.
Trăiesc printre cuvinte cu rostul lor nebun,
Chemând adolescenţa, din anii tăi pierduţi
Şi n-am încă curajul, s-aştept şi să îmi spun,
Că n-ai să poţi cândva, din ei să-mi împrumuţi.
Vor răsări si stele, va ninge rar si vor fi ploi,
Aceleaşi triste-amurguri vor sta pe lângă mine,
Pentru că-n toamna vieţii, renaştem amândoi
Şi doar singurătatea , va rătăci spre tine.
