Eminescu : Sara pe deal

                               Sara pe deal buciumul sună cu jale,
                               Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
                               Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
                               Sub un salcâm dragă, m-aștepți tu pe mine.

                               Luna pe cer trece-așa sfântă și clară,
                               Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
                               Stelele nasc umezi pe bolta senină,
                               Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină.

                               Nourii curg, raze-a lor șiruri despică,
                               Streșine vechi casele-n lună ridică,
                               Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână,
                               Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

                               Și osteniți oameni cu coasa-n spinare
                               Vin de la cîmp; toaca răsună mai tare,
                               Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
                               Sufletul meu arde-n iubire ca para.

                               Ah! în curând satul în vale-amuțește;
                               Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește:
                               Lîngă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
                               Ore întregi spune-ți-voi cât îmi ești dragă.

                               Ne-om răzima capetele-unul de altul
                               Și surâzând vom adormi sub înaltul,
                               Vechiul salcâm. — Astfel de noapte bogată,
                               Cine pe ea n-ar da viața lui toată?