duminică, 3 februarie 2013
O.Khayyam :Rubayate
1.
Khayyām, Cereasca Roată-ascunde-al tău destin
Şi-a-nchis orice discuţii. Şi totuşi, tu ştii bine:
Paharnicul ei toarnă sub chip de stropi de vin
În cupa veşniciei mii alţi Khayyāmi ca tine.
2.
O, Roată a tăriei! Dezleagă-mă de tine!
Căci tu te-amuzi să dărui nectaru-acestei vieţi
La proşti. Dar a mea minte nu-ncape şi nu ţine
Mai multe ca a celor pe care îi răsfeţi.
3.
Un punct pierdut e lumea, în haosul imens
Toată ştiinţa noastră: cuvinte fără sens
Om, pasăre şi floare sunt umbre în abis
Zadarnic este gândul, iar existenţa - vis
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu