Din vârf de munți amurgul suflă
cu buze roșii
în spuza unor nori
și-ațâță
jăraticul ascuns
sub valul lor subțire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile și se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -și frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept și mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuși.
E toamnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu