Autor : Duiliu Zamfirescu
Ah! ce frumoase-s serile de toamnă!
Prin frunze reci doar un fior adie;
S-arată-n deal, cu fața purpurie,
A nopților fermecatoare Doamnă.
Pe câmpul veșted tainic ea-mprăștie
Strălucitoarea-i negură albastră,
O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră
Atâta farmec ar putea descrie!
Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
In umbra lui mă simt prins de tristețe:
Există oare-atâta frumusețe
In fire, — asa cum o simți tu, poetul?
