Iubire

Lucian Blaga : Iubire

                                    Iubești - când ulciorul de-aramă
                                    se umple pe rând, de la sine
                                    aproape, de flori și de toamnă,
                                    de foc, de-anotimpul din vine.

                                    Iubesti - când suavă icoana
                                    ce-ți faci în durere prin veac
                                    o ții înrămată ca-n rana
                                    străvechiului verde copac.

                                    Iubești - când sub timpuri prin sumbre
                                    vâltori, unde nu ajung sorii,
                                    te-avânți să culegi printre umbre
                                    bălaiul surâs al comorii.

                                    Iubești - când simțiri se deșteaptă
                                    că-n lume doar inima este,
                                    că-n drumuri la capăt te-așteaptă
                                    nu moartea, ci altă poveste.

                                    Iubești - când întreaga făptură,
                                    cu schimbul, odihnă, furtună
                                    îți este-n aceeasi măsură
                                    și lavă pătrunsă de lună.

Le pont Mirabeau

Guillaume Apollinaire (Alcools)
Le Pont Mirabeau

                            Sous le pont Mirabeau coule la Seine
                            Et nos amours
                            Faut-il qu'il m'en souvienne
                            La joie venait toujours après la peine.

                            Vienne la nuit sonne l'heure
                            Les jours s'en vont je demeure

                            Les mains dans les mains restons face à face
                            Tandis que sous
                            Le pont de nos bras passe
                            Des éternels regards l'onde si lasse

                            Vienne la nuit sonne l'heure
                            Les jours s'en vont je demeure

                            L'amour s'en va comme cette eau courante
                            L'amour s'en va
                            Comme la vie est lente
                            Et comme l'Espérance est violente

                            Vienne la nuit sonne l'heure
                            Les jours s'en vont je demeure

                            Passent les jours et passent les semaines
                            Ni temps passé
                            Ni les amours reviennent
                            Sous le pont Mirabeau coule la Seine

                            Vienne la nuit sonne l'heure
                            Les jours s'en vont je demeure

                  Sub podul Mirabeau, Sena unduie lin
                  Ca dragostea noastră
                  Să-mi amintesc că orice-alin
                  Venea tarziu, doar după chin

                  Bate ora-n alt tărâm
                  Zile, nopti, trec, eu rămân

                  Stam mână-n mână, ochi în ochi
                  cu-ardoare
                  Privindu-ne pe când
                  In undă, sub arcada acestor mâini răsare
                  Un cer cu veșnice priviri tremurătoare

                  Bate ora-n alt tărâm
                  Zile, nopți trec, eu rămân

                  Iubirea trece-asemeni undei blânde
                  Iubirea se duce
                  Și viata lentă ne pătrunde
                  Speranța strigă cu priviri flămânde

                  Bate ora-n alt tărâm
                  Zile, nopți trec, eu rămân

                  Curg zilele spre un alt destin
                  Nici timpul nu se-ntoarnă-acum
                  Iubirile nu mai revin
                  Sub podul Mirabeau, Sena unduie lin

                  Bate ora-n alt tărâm
                  Zile, nopți trec, eu rămân

Lied

                                  LIED
                                            (A.O.Teodoreanu)
                                                                                                                                                                                                                                                   
                                 Toamna a căzut
                                 Peste parcul mut.
                                 Tainicule dor,
                                 In zadar te alint.
                                 Trandafirii mor.
                                 Visurile mint.

                                 Toamna trece acum.
                                 Invelită în fum.
                                 Unde-i de argint
                                 Glasul ei sonor?
                                 Trandafirii mor.
                                 Visurile mint.

                                 Toamna mi te ia,
                                 Vis stingher, cu ea.
                                 Lacrimă de dor
                                 Strop de mărgărint.
                                 Trandafirii mor.
                                 Visurile mint.

Sonetul XXIX

Shakespeare

                               Când alungat de Soartă şi priviri,
                               Deplâng tot singur felul meu proscris,
                               Şi tulbur cerul surd cu tânguiri,
                               Şi mă privesc, hulind al sorţii vis,

                               Plin de speranţă vrând să fiu şi eu,
                               Prieteni mulţi în juru-mi adunând,
                               Dorindu-mi rostul altei vieţi mereu,
                               Care mă-ncântă prea puţin având;

                               Dispreţuind în mine aste gânduri,
                               Te întâlnesc, şi simţul meu hoinar,
                               Cum saltă-n zori o ciocârlie-n crânguri,

                               Înalţă imn spre-al cerului hotar;
                               Comoară ţi-e iubirea-n amintire
                               Că n-aş cerşi a regilor ursire.

Amurgeste purpuriul

Autor :Serghei Esenin
Traducere : George Pașa

                                 Amurgeşte purpuriul
                                 Peste pânza de azur.
                                 Râde-n lacrimi clopoţelul
                                 Prin poiana dimprejur.

                                 Se-ntunecă pe vâlcele,
                                 Muşchiul pare de argint,
                                 Iară luna printre stele
                                 Pare-un corn alb sfâşiind.

                                 O troică pe drum goneşte
                                 Către hora-ntinsă-n sat.
                                 Caii-aleargă nebuneşte,
                                 Fetele privesc prin gard.

                                 Pare-a fi cuprins de streche
                                 Vizitiul cel frumos.
                                 Dându-şi cuşma pe-o ureche
                                 El salută majestuos.

                                 Mai roz decât o cămaşă
                                 E-amurgul întins pe văi.
                                 Iar trăsura aurită
                                Trece-n zvon de zurgălăi.

Colocviu sentimental

Colloque sentimental

Auteur : Paul Verlaine

                         Dans le vieux parc solitaire et glacé
                         Deux formes ont tout à l'heure passé.

                         Leurs yeux sont morts et leurs lèvres sont molles,
                         Et l'on entend à peine leurs paroles.

                         Dans le vieux parc solitaire et glacé
                         Deux spectres ont évoqué le passé.

                       -Te souvient-il de notre extase ancienne?
                       -Pourquoi voulez-vous donc qu'il m'en souvienne?

                       -Ton coeur bat-il toujours à mon seul nom?
                        Toujours vois tu mon âme en rêve? -Non.

                       -Ah! les beaux jours de bonheur indicible
                        Où nous joignions nos bouches! -C'est possible.

                        Qu'il était bleu, le ciel, et grand l'espoir!
                       -L'espoir a fui, vaincu, vers le ciel noir.

                        Tels ils marchaient dans les avoines folles,
                        Et la nuit seule entendit leurs paroles.

                                         Colocviu sentimental

                        În parcul vechi si rece si pustiu,
                       Trec doua umbre-n ceasul cenusiu.

                        Li-s ochii ofiliți, au buze moi
                        Și deslușești cu greu ce-și spun în doi.

                        In parcul vechi și rece și pustiu,
                        Nălucile își fac trecutul viu.

                      -Iți amintești extazul nostru vechi?
                      -Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

                        Dar astăzi, mă mai strigi pe nume tu
                        Și-n vis îți mai răsar eu oare? - Nu.

                      -Ah, zile dragi cum altele n-om ști,
                       Când gurile ni se uneau! - O fi...

                     - Ce bolți albastre, ce speranțe mari!
                     - Speranța-i azi prin norii funerari.

                       Și astfel merg stârnind ovăzu-n drum
                       Și noaptea îi aude doar, prin fum...

Sonet II

Autor :Mihai Eminescu

                              Sunt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece
                              Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm,
                              Dar tot mereu gîndesc cum ne iubirăm,
                              Minune cu ochi mari și mînă rece.

                              O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
                              Privirea ta asupra mea să plece,
                              Sub raza ei mă lasă a petrece
                              Și cînturi nouă smulge tu din liră-mi.

                              Tu nici nu știi a ta apropiere
                              Cum inima-mi de-adînc o liniștește,
                              Ca răsărirea stelei în tăcere;

                              Iar cînd te văd zîmbind copilărește,
                              Se stinge-atunci o viață de durere,
                              Privirea-mi arde, sufletul îmi crește

Sonetul XXX

Autor : W. Shakespeare

                                                           XXX

                                  Când tainic sfat gândirile-mi trezesc
                                  Trecute lucruri înapoi rechem,
                                  Suspinul meu în lipsă-l risipesc,
                                  Şi vremi pierdute-n jalea-mi surdă gem.

                                  Îmi scald atunci un ochi, ce n-a mai plâns,
                                  Pentru prieteni dispăruţi în veci;
                                  Amorul năruit, în vorbe strâns,
                                  Cu inimi vechi se-adună-n lacrimi reci.

                                  Atunci pot fi mâhnit de vechi mâhniri,
                                  Şi apăsat din chin în chin ascult
                                  Tot şirul vechilor nenorociri,

                                  Ce plată-mi cer cum o cereau demult.
                                  Gândindu-mă la tine de-ndrăznesc,
                                  Recapăt tot, durerile sfârşesc.

Omar Khayyam

Catrene (rubayate)
(din volumul ”Trei poeți persani”
București - 1982 )

                               Khayyam,tu ce-ai cusut la cortu-nțelepciunii,
                               și-ai ars in groapa suferinții ca tăciunii,
                               azi,foarfecele sorții-ți taie firul vieții,
                               samsarul de nădejdi îl dă pe banul lunii.
                                                          *
                               Vinul,iubita și crângul furară din noi,
                                mie plăcerea de-acuma și ție pe cea de apoi;
                                iadul și raiul primiră zălog pe toți oamnenii lumii;
                                cine s-ar duce în iad ori din rai s-ar întoarce-napoi ?
                                                          *
                                Fii mulțumit de viață și pe dorinți stăpân,
                                te rupe de ce-i bine și rău,ca un păgân,
                                și prinde-n mâini și cupa și buclele iubitei...
                                Ce zile ca acestea în lume-ți mai rămân?
                                                         *
                                Să stai cu o fată,vin să-ți toarne un paharnic,
                                mai bine-i decât să te-nchini ca un fățarnic.
                                De merg în iad bețivii și îndrăgostiții,

                                atunci în rai de-ai vrea s-ajungi ar fi zadarnic.

Trandafirul și privighetoarea

Autor : Omar Khayyam
Două catrene

                            Eu sunt minunea lumii, spunea ieri trandafirul.
                            Cine-ar avea curajul să-mi facă vreo durere?
                            Cânta privighetoarea şi repeta zefirul;
                            O zi de fericire, un an de lacrimi cere...
                                                      *
                            Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt.
                            Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea!
                            Bea! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea
                            Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt...