Balada veștilor din ploi

Autor:
George Țernea

                    Balada veștilor din ploi

                Mulțumeşte-te să-mi scrii
                Câteva cuvinte calde,
                Când va fi să mi se scalde
                Umbra vieții-n aporii.

                Eu voi sta, oricum, atent,
                Sprijinindu-mă de-o rază,
                La-nțelesul viu din frază
                Și la frigul tău latent.

                Dacă tot mi-e dat să mor
                Înainte-ți cu o vreme,
                Voi ajunge, nu te teme,
                Să-mi transform plecarea-n nor.

                Și-or să cadă mai apoi,
                Dinspre mine către tine,
                Vești de dragoste, știi bine,
                Risipite-n niște ploi.

Spune-mi ,iubito,unde ți-e popasul ?

Autor:
Adrian Munteanu

                                   Spune-mi, iubito, unde ți-e popasul ?
                                   În cuib zănatec, în amurg de ceară ?
                                   Unde-ţi-aşezi piciorul să nu piară
                                   Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul ?

                                   Cum ai învins râvnirile de fiară
                                   Ce-au despicat pădurile cu pasul,
                                   Ca să-mi aplec genunchii, să-mi fac masul
                                   La umbra coapsei tale de fecioară ?

                                   Lasă-ţi coroana-n iarba sângerie,
                                   Bea din potirul brumelor nectar
                                   Şi din căuş de patimi apă vie,

                                   Arde-ţi veşmântul pe năvalnic jar,
                                   Să te zidesc curată-n temelie,
                                   Aceeaşi Ană, pe un nou altar.

Eu te-am iubit

Autor:
A.S.Pușkin

                             
                               Eu te-am iubit și poate ca iubirea
                               În suflet încă nu s-a stins de tot;
                               Dar nici neliniște și nici tristețe
                               Ea nu îți va mai da, asa socot.
                               Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
                               De gelozie, de sfială chinuit.
                               Dea Domnul sa mai fii cândva iubită
                               Așa adânc, asa gingaș cum te-am iubit

Vor trece ani

Autor:
Veronica Porumbacu

                                
                                       Nici cupele de-argint nu-mi plac
                                       nici auritele pocale
                                       ci dintre toate, cel mai drag
                                       îmi e căușul palmei tale.

                                       Vor trece ani.Și-nnoitoare
                                       cu aceeași dragoste de fată
                                       voi bea din palma ta, de care
                                       n-am să mă satur niciodată.

                                       Pe același drum, ca la-nceput
                                       vom dogorî mereu la față.
                                       Și-ntâia brazdă-am să-ți sărut
                                       pe-obrazul însemnat de viață!

                                       Dar dacă în aceeași zi,
                                       mi-ai da să beau din mari pocale
                                       eu, dintre toate, m-aș opri
                                       tot la căușul palmei tale...

W.Shakespeare.Sonetul XL(40)

Sonetul XL (40)
(traducere : Gh.Tomozei )

                                    Iubite, ia-mi iubirile, pe toate,
                                    eşti mai bogat de le vei dobîndi?
                                    Iubirea nu mi-o crezi iubire poate,
                                    dar ea este a ta de cînd o ştii.
                                    De dragul meu dacă-mi primeşti iubirea
                                    şi-o cheltui, nu te voi fi blestemat
                                    şi totuşi te blestem, de-i iei sclipirea
                                    fără să ţi-o doreşti cu-adevărat!
                                    Iubit tâhar, tu, hoţul de miresme,
                                    te iert cînd sărăcia mea o furi,
                                    iubirii-i ierţi fărădelegea lesne,
                                    mai greu fărădelegile le-nduri.

                                    O, desfrânat ce schimbi în bine răul
                                    nu-mi fi duşman, chiar dacă-mi eşti călăul !

Marină

Autor:
Nicolae Labiș

(fragment)

                                 Pentru ce-ai rămas, iubire! -
                                 Rădacina-a unei
                                 flori
                                 Ce s-a destrămat subțire
                                 În petale și vapori
                                 Ca
                                 să zboare mai ușoară,
                                 Să renvie-a doua oară
                                 În
                                 alt suflet, în alt ceas,
                                 Lăsând drojdia grozavă
                                 De pârjol
                                 și de otravă...
                                 Murmuram: - De ce-ai rămas?

                                 Înnegrit la
                                 chip ca marea,
                                 Noaptea lângă țărm am stat
                                 Ascultându-i
                                 aiurarea,
                                 Plânsul ei zbuciumat,
                                 Ingânându-i cu glas mare
                                 Zadarnica
                                 ei chemare
                                 Risipită-n surd balans.
                                 Si cu ea, prin vijelie,
                                 Am
                                 pornit - mai blând sa-mi fie -
                                 Sumbrul suferinței
                                 dans.
***

Etoiles filantes (Stele căzătoare)

Autor: François Copée

                            Dans les nuits d’automne, errant par la ville,
                            Je regarde au ciel avec mon désir,
                            Car si, dans le temps qu’une étoile file,
                            On forme un souhait, il doit s’accomplir.

                            Enfant, mes souhaits sont toujours les mêmes :
                            Quand un astre tombe, alors, plein d’émoi,
                            Je fais de grands voeux afin que tu m’aimes
                            Et qu’en ton exil tu penses à moi.

                            A cette chimère, hélas ! je veux croire,
                            N’ayant que cela pour me consoler.
                            Mais voici l’hiver, la nuit devient noire,
                            Et je ne vois plus d’étoiles filer.

François Copée, L`exilee)

Iarna

Iarna
decembrie
Autor :Nichita Stănescu

                                  Vine o pasăre și coase
                                   în fuioare de mătase
                                   ale norilor atlase
                                   de țări lungi și lunecoase...
                                   Vine o fată și descoase
                                   tot ce pasărea lucrase
                                   și cu genele-i lucioase
                                   ninge flori de nea frumoase
                                   și-apoi le preschimbă-n raze
                                   argintând cărări și case...

Eminescu : Sara pe deal

                               Sara pe deal buciumul sună cu jale,
                               Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
                               Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
                               Sub un salcâm dragă, m-aștepți tu pe mine.

                               Luna pe cer trece-așa sfântă și clară,
                               Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
                               Stelele nasc umezi pe bolta senină,
                               Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină.

                               Nourii curg, raze-a lor șiruri despică,
                               Streșine vechi casele-n lună ridică,
                               Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână,
                               Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

                               Și osteniți oameni cu coasa-n spinare
                               Vin de la cîmp; toaca răsună mai tare,
                               Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
                               Sufletul meu arde-n iubire ca para.

                               Ah! în curând satul în vale-amuțește;
                               Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește:
                               Lîngă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
                               Ore întregi spune-ți-voi cât îmi ești dragă.

                               Ne-om răzima capetele-unul de altul
                               Și surâzând vom adormi sub înaltul,
                               Vechiul salcâm. — Astfel de noapte bogată,
                               Cine pe ea n-ar da viața lui toată?

L”Adieu

Autor:Guillaume Apollinaire
L`Adieu

                              J'ai cueilli ce brin de bruyère
                              L'automne est morte souviens-t'en
                              Nous ne nous verrons plus sur terre
                              Odeur du temps Brin de bruyère
                              Et souviens-toi que je t'attends
 
***
(Am cules acest fir de cimbrișor
Toamna a murit amintește-ți
Nu ne vom mai revedea pe pământ
Parfum de Timp Fir de cimbrișor
Și amintește-ți că te aștept )