W.Shakespeare.Sonetul XL(40)

Sonetul XL (40)
(traducere : Gh.Tomozei )

                                    Iubite, ia-mi iubirile, pe toate,
                                    eşti mai bogat de le vei dobîndi?
                                    Iubirea nu mi-o crezi iubire poate,
                                    dar ea este a ta de cînd o ştii.
                                    De dragul meu dacă-mi primeşti iubirea
                                    şi-o cheltui, nu te voi fi blestemat
                                    şi totuşi te blestem, de-i iei sclipirea
                                    fără să ţi-o doreşti cu-adevărat!
                                    Iubit tâhar, tu, hoţul de miresme,
                                    te iert cînd sărăcia mea o furi,
                                    iubirii-i ierţi fărădelegea lesne,
                                    mai greu fărădelegile le-nduri.

                                    O, desfrânat ce schimbi în bine răul
                                    nu-mi fi duşman, chiar dacă-mi eşti călăul !

Marină

Autor:
Nicolae Labiș

(fragment)

                                 Pentru ce-ai rămas, iubire! -
                                 Rădacina-a unei
                                 flori
                                 Ce s-a destrămat subțire
                                 În petale și vapori
                                 Ca
                                 să zboare mai ușoară,
                                 Să renvie-a doua oară
                                 În
                                 alt suflet, în alt ceas,
                                 Lăsând drojdia grozavă
                                 De pârjol
                                 și de otravă...
                                 Murmuram: - De ce-ai rămas?

                                 Înnegrit la
                                 chip ca marea,
                                 Noaptea lângă țărm am stat
                                 Ascultându-i
                                 aiurarea,
                                 Plânsul ei zbuciumat,
                                 Ingânându-i cu glas mare
                                 Zadarnica
                                 ei chemare
                                 Risipită-n surd balans.
                                 Si cu ea, prin vijelie,
                                 Am
                                 pornit - mai blând sa-mi fie -
                                 Sumbrul suferinței
                                 dans.
***

Etoiles filantes (Stele căzătoare)

Autor: François Copée

                            Dans les nuits d’automne, errant par la ville,
                            Je regarde au ciel avec mon désir,
                            Car si, dans le temps qu’une étoile file,
                            On forme un souhait, il doit s’accomplir.

                            Enfant, mes souhaits sont toujours les mêmes :
                            Quand un astre tombe, alors, plein d’émoi,
                            Je fais de grands voeux afin que tu m’aimes
                            Et qu’en ton exil tu penses à moi.

                            A cette chimère, hélas ! je veux croire,
                            N’ayant que cela pour me consoler.
                            Mais voici l’hiver, la nuit devient noire,
                            Et je ne vois plus d’étoiles filer.

François Copée, L`exilee)

Iarna

Iarna
decembrie
Autor :Nichita Stănescu

                                  Vine o pasăre și coase
                                   în fuioare de mătase
                                   ale norilor atlase
                                   de țări lungi și lunecoase...
                                   Vine o fată și descoase
                                   tot ce pasărea lucrase
                                   și cu genele-i lucioase
                                   ninge flori de nea frumoase
                                   și-apoi le preschimbă-n raze
                                   argintând cărări și case...

Eminescu : Sara pe deal

                               Sara pe deal buciumul sună cu jale,
                               Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
                               Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
                               Sub un salcâm dragă, m-aștepți tu pe mine.

                               Luna pe cer trece-așa sfântă și clară,
                               Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
                               Stelele nasc umezi pe bolta senină,
                               Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină.

                               Nourii curg, raze-a lor șiruri despică,
                               Streșine vechi casele-n lună ridică,
                               Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână,
                               Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

                               Și osteniți oameni cu coasa-n spinare
                               Vin de la cîmp; toaca răsună mai tare,
                               Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
                               Sufletul meu arde-n iubire ca para.

                               Ah! în curând satul în vale-amuțește;
                               Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește:
                               Lîngă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
                               Ore întregi spune-ți-voi cât îmi ești dragă.

                               Ne-om răzima capetele-unul de altul
                               Și surâzând vom adormi sub înaltul,
                               Vechiul salcâm. — Astfel de noapte bogată,
                               Cine pe ea n-ar da viața lui toată?

L”Adieu

Autor:Guillaume Apollinaire
L`Adieu

                              J'ai cueilli ce brin de bruyère
                              L'automne est morte souviens-t'en
                              Nous ne nous verrons plus sur terre
                              Odeur du temps Brin de bruyère
                              Et souviens-toi que je t'attends
 
***
(Am cules acest fir de cimbrișor
Toamna a murit amintește-ți
Nu ne vom mai revedea pe pământ
Parfum de Timp Fir de cimbrișor
Și amintește-ți că te aștept )

De-abia plecaseși

Autor : Tudor Arghezi

                          De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
                          Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
                          Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi. ...
                          Nu te-ai uitat o dată înapoi!

                          Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
                          Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

                          Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
                          Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
                          Nu te oprise gândul fără glas.

                          De ce-ai plecat? De ce-ai fi mai rămas ?

La chaude chanson

Autor :Anna de Noailles(1876-1933)
(Poetă franceză de origină greco-română)

                  La guitare amoureuse et l'ardente chanson

                  Pleurent de volupté, de langueur et de force
                  Sous l'arbre où le soleil dore l'herbe et l'écorce,
                  Et devant le mur bas et chaud de la maison.

                  Semblables à des fleurs qui tremblent sur leur tige,
                  Les désirs ondoyants se balancent au vent,
                  Et l'âme qui s'en vient soupirant et rêvant
                  Se sent mourir d'espoir, d'attente et de vertige.

               - Ah ! quelle pâmoison de l'azur tendre et clair !
                  Respirez bien, mon coeur, dans la chaude rafale,
                  La musique qui fait le cri vif des cigales,

                  Et la chanson qui va comme un pollen sur l'air...

Și dacă mâine...

Și dacă mâine...
Autor: Violeta Petre

                            Şi dacă mâine nu va mai veni
                            Şi stele-n noapte n-or mai fi să fie,
                            Pe buze eu sărutu-ţi voi opri
                            Şi aripa din zborul tău spre veşnicie.

                            Şi dacă ploi din nori nu se vor cerne
                            Să spele lacrima din toamnele cuminţi,
                            Eu voi opri surâsul tău din gene
                            Şi dorul tău, icoană printre sfinţi.

                            Şi dacă stele de argint nu vor mai fi
                            În noaptea cea cu vise şi poveşti
                            Voi inventa un basm, şi vei veni

                            Cum fac de fiecare dată, când nu eşti...

Trăiesc printre cuvinte

Autor : Gh.Ungureanu

                           Deasupra gândurilor mele e-un cer întunecat
                           Şi nu-mi găsesc cărare spre vechile-amintiri,
                           E totul ca-ntr-o toamnă din care am plecat,
                           Să te-ntâlnesc la poarta, aceleeaşi iubiri.

                           Să-mi ningă pe la tâmplă, să plouă cu durere,
                           Când două anotimpuri, împart aceleaşi nopţi,
                           Să-mi lunece prin gesturi, sălbatică plăcere,
                           Să plângă depărtarea zdrobind închise porţi.

                           Trăiesc printre cuvinte cu rostul lor nebun,
                           Chemând adolescenţa, din anii tăi pierduţi
                           Şi n-am încă curajul, s-aştept şi să îmi spun,
                           Că n-ai să poţi cândva, din ei să-mi împrumuţi.

                           Vor răsări si stele, va ninge rar si vor fi ploi,
                           Aceleaşi triste-amurguri vor sta pe lângă mine,
                           Pentru că-n toamna vieţii, renaştem amândoi
                           Şi doar singurătatea , va rătăci spre tine.