Cântec fără răspuns

Autor: Nichita Stănescu

                              De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
                              care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
                              în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
                              mereu fragedă, mereu unduitoare?

                              De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
                              ca firul de iarbă ce taie în două
                              luna văratecă, azvârlind-o în ape,
                              despărţită de ea însăşi
                              ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...

                              De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
                              soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
                              trăgând după el un cer de miresme
                              cu nouri subţiri fără umbră?

                              De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
                              care-n loc de sunete
                              goneşte-n jurul inimii mele
                              o herghelie de mânji cu coame rebele?

                              De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
                              vârtej de-anotimpuri colorând un cer
                              (totdeauna altul, totdeauna aproape)
                              ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.

Dacă tu ai dispărea

Autor: Adrian Păunescu
 

                                         Dacă tu ai dispărea
                                         Într-o noapte oarecare
                                         Dulcea mea, amara mea
                                         Aş pleca nebun pe mare.

                                         Cu un sac întreg de lut
                                         Şi-o spinare de nuiele
                                         Să te fac de la-nceput
                                         Cu puterea mîinii mele.

                                         Lucru lung şi monoton
                                         Să te înviez, femeie,
                                         Eu, bolnav Hyperion
                                         Hai şi umblă, Galatee!

                                         Dacă tu ai dispărea
                                         Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
                                         Dulcea mea, amara mea
                                         Aş pleca în ţări de gheaţă.

                                         Să te fac din ţurţuri reci
                                         Să te-mbrac în promoroacă
                                         Şi apoi să poţi să pleci
                                         Orişiunde o să-ţi placă...

                                         De-ai cădea într-adevăr
                                         În momentul marii frîngeri
                                         Aş veni la tine-n cer
                                         Să te recompun din îngeri.

                                         Şi pe urmă aş pleca
                                         Umilit şi iluzoriu
                                         Unde este casa mea
                                         O mansardă-n purgatoriu.

                                         Dacă tu ai dispărea
                                         Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi
                                         Te-aş găsi în sinea mea
                                         Te-aş zidi din mine însumï!

Și iar mi-i sufletul la tine...

Autor: Elena Farago

                                ...Şi iar mi-i sufletul la tine
                                Atât de-ntreg,
                                Atât de tot,
                                Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
                                Că cere,
                                Mângâie,
                                Şi doare,
                                De parcă tu ai plâns-o-n mine,
                                De parcă ţi-am venit de tot...

                               Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
                               Şi ochii amândoi mi-i dă,
                               Deschişi adânc
                               Şi mult
                               Şi-aproape
                               Pân-vom închide-o sub pleoape
                               Aceeaşi stea topită-n două
                               De mult ce ia
                               De mult ce dă...

                               Şi calea gândului se-nchide
                               Doar lacrimile vad îşi cer...
                               Şi nu mai am nici ochi,
                               Nici gură...
                               Pe valul mării ce mă fură
                               Privirile nu-şi pot deschide
                               Decât fereastra dinspre cer...

Bună seara, iubito...

Autor: Lucian Avramescu

   
                               Bună seara , iubito, te aștept ca din cer
                               să-mi aduci continente de palid mister
                               cu trenul acesta personal si stingher
                               Bună seara , iubito, te-aștept ca din cer...

                               Bună seara, iubito, pot să-ți spun prin cuvinte
                               că puține mai sunt pe pământ lucruri sfinte,
                               că intră iubiri prematur în morminte
                               Bună seara, iubito, pot să-ți spun prin cuvinte

                               Bună seara, iubito, sunt destui care vor
                               să ne pună la ușa iubirii zăvor,
                               să pună cătușe cuvântului dor.
                               Bună seara , iubito, sunt destui care vor...

                               Bună seara, iubito, te asșept ca și când
                               numai dragostea noastră ar fi pe pământ
                               mai presus de căderi, de măriri, de cuvânt
                               Bună seara , iubito, te aștept ca și când ...

Când timpul plânge între noi

Autor: Marian Burtoi

                                 De unde-mi vii, din care vremi uitate,
                                 Și din ce timp, din care depărtări?
                                 De ce-amăgești azi gânduri vinovate
                                 Cu un surâs și râuri de uitări?

                                 Unde te duci, când nu mai șiu de tine?
                                 Ce brațe te cuprind cu tainic dor?
                                 Ce buze cer sărutul tău, și-n cine
                                 Suflarea ta se schimbă în fior?

                                 Pe care drum te pierzi, când noaptea vine?
                                 În mângâierea cui te mai alinți ?
                                 Ce stele-ți ard in ochi, când uiți de tine
                                 Iar buze, trup și șoapte-ți sunt fierbinți?

                                Care e gustul sărutării tale,
                                Cât e de tandră-mbrățișarea ta,
                                Sublime amintiri...printre petale
                                Din flori cu nume trist: nu mă uita...

                                Privesc la chipul tău, mereu un zâmbet,
                                Mă doare visul ce-a-nflorit târziu,
                                Și-o lacrimă îmi picură în suflet
                                Din tot ce-am  fost și nu mai știu să fiu

                                Se stinge-n trup o flacără aprinsă
                                Prin ochii tăi frumoși, în ochii-mi goi
                                Și-aud tăcerea ta, o floare ninsă
                                A tmpului ce plânge între noi

Metamorfoze

Autor: Alexandru Andrițoiu

                                 Să numeri arbori, ani să numeri
                                 prin parcu-n care, inspirat,
                                 eu, când te-am sărutat pe umeri,
                                 sărutu-n aripi s-a schimbat.

                                 Cimilitura nici nu preget
                                 s-o luminez: Cinel, cinel,
                                 eu, când te-am sărutat pe deget,
                                 sărutul s-a facut inel.

                                 Menit e chipul tău să-nfrunte
                                 al vremii val, neabătut.
                                 Eu, cănd te-am sărutat pe frunte,
                                 sărutul lauri s-a făcut.

Upanișad sau tratat despre echivalențe

Autor : Romulus Vulpescu

                                  Frunzele în ramuri? Prizoniere.
                                  Libere să freamăte? Părere.

                                  Liberă e frunza doar spre toamnă;
                                  Libertatea clipei o condamnă
                                  La căderea liberă, pe drumul
                                  Consumat înspre pământ şi tumul.
                              
                                  De iluzii, veşted se desparte                            
                                  Liberă o clipă,-n zbor: în moarte.

Trăim puțin

Autor: Radu Zaharescu (1941-2011)

                               Trăim puţin, se scurge lunga vreme
                               Pe lîngă noi, prin noi şi peste noi,
                               În rădăcini ne ducem şi-n poeme
                               Şi parcă ieri am fost abia altoi.

                               Trăim puţin.
                               Şi nu vedem salcâmii
                               Cum viscolesc cu floare din înalt
                               Şi parcă ieri compătimeam bătrânii
                               Că merg încet.

                               Iar mâine înspre alt
                               Tărâm vom trece.

                               Clipele aceste
                               Se istovesc în timpul nesfîrşit,
                               Devin cu fiecare zi poveste.
                               Devin, abia născute, infinit.
                               Trăim puţin.

                               Şi doar de noi depinde
                               Nu că trăim, ci numai cum trăim.
                               Cînd vremea peste noi un giulgi întinde,
                               Cînd tot murim, depinde cum murim.
                               Trăim puţin şi nu avem ce face
                               Şi zbuciumul e fără de folos.
                               Dar pînă ce vom reintra în pace –
                               Deşi puţin, hai să trăim frumos!

Săruta-mă mereu, chiar dacă…

Autor: Serghei Esenin

                                       Sărută-mă mereu, chiar dacă
                                       Durerea m-o răpi-n potop.
                                       Voinţa rece nu se-mpacă
                                       Cu-al sângelui vioi uncrop.

                                       În al petrecerii avânt
                                       Să nu vrem cupa sfărâmată.
                                       Pricepe ca pe-acest pământ
                                       Noi nu trăim decât o dată.

                                       Întoarce-te spre cerul orb,
                                       Prin ceaţa mucedă, priveşte,
                                       Cum luna ca un galben corb
                                       Deasupra lumii se roteşte.

                                       Săruta-mă mereu, iubito!
                                       Căci îmi cobeşte primprejur
                                       Şi moartea mea a presimţit-o
                                       Acel ce fâlfâie-n azur.

                                       În vestejire dacă scapăt,
                                       De-i de murit, atunci să mor.
                                       Vreau buzele-ţi până la capăt
                                       Să le sărut încetişor.

                                       Albastra dormitare-a tinii
                                       Să mi-o răsfeţi vei pregeta.
                                       Cum fremăta-vor lin mălinii,
                                       Etern răsune-mi: sunt a ta!

                                       Şi ca lumina-n spume frântă,
                                       Din cupe să nu piară-n vânt,
                                       Prieteno, hai, bea şi cântă:
                                       Trăim o viaţă pe pământ.

(Traducere de George Lesnea)

Reflex 13

Autor : George Țărnea

                   Reflex 13

                   In ochii tăi mă vindec
                   și mă scald,
                   Ne ținem, unul altuia,
                   de cald
                   Sau noaptea, poate,
                   numai de urât...

                   Eu nu te-ntreb
                   de unde-ai coborât,
                   Tu nu mă-ntrebi cât stau
                   și unde plec...
                   Și, uite-așa, trec zilele,
                   cum trec,
                   Și, uite-asa, vin nopțile
                   cum vin,

                   Dar dacă încă vreau să te mai tin,
                   Din când în când, visând,
                   pe brațul meu,
                   O altă zi se va-ntâmpla mereu
                   Și-o altă noapte se va-ntoarce-n noi,
                   Să ne convingă, totuși, pe-amândoi,
                   Cât de frumos e cerul și de-nalt
                   Privit, prin somn, cu ochii celuilalt.