De va fi...

Autor: Eliana Tudor

                          O lacrimă de fi-va să îţi atârn pe-un umăr,
                          De te-oi uimi cu-al gândurilor triste, număr,
                          E semn că în durere viaţa mi-o petrec…
                          De nu eşti lângă mine, în dorul tău mă-nec…

                          Alerg s-ajung la tine ca un izvor de munte!
                          Mi-e tristă, ninsă tâmpla, mi-s visele cărunte,
                          Dar paşii amintirii, ei n-au îmbătrânit
                          Înving cu forţă timpul, viseaz-un răsărit…

                         Un salt prin ani degrabă şi vrajă viaţa prinde!
                         În drumul meu spre tine, nădejdea se aprinde.
                         Mă strânge orizontul şi mă târăsc peltică,
                         Alăturând-o ţie… şi lumea pare mică…

Aș vrea...

Autor: Romeo Tarhon

                                        Aș vrea, iubito, să regreți
                                        Că nu ne-am întâlnit, cum sper,
                                        În alte trupuri, alte vieți
                                        Pe-acest pământ ori poate-n cer
                                        Să nu disperi, să nu disper...

                                        Să ne fi reunit în dor,
                                        Iubindu-ne măcar un ceas,
                                        Din timpul nostru trecător
                                        Dorindu-ne preț de un pas
                                        Să fi plecat, să fi rămas...

                                        Și, uneori, să fi trecut
                                        O clipă cât un ev și-apoi
                                        Să o fi luat de la-nceput,
                                        Dar împreună amândoi...
                                        Un pas întâi, pe urmă doi...

                                        În nesfârșite așteptări
                                        Fără de Timp și Dumnezeu
                                        Nu vor mai fi nici zori, nici zări,
                                        Dar noi ne vom găsi mereu:
                                        Pe mine tu, pe tine eu...

Două poezii de Jaques Prévert

Alicante

Une orange sur la table
Ta robe sur le tapis
Et toi dans mon lit
Doux présent du présent
Fraîcheur de la nuit
Chaleur de ma vie


 Les enfants qui s'aiment

Les enfants qui s'aiment s'embrassent debout
Contre les portes de la nuit
Et les passants qui passent les désignent du doigt
Mais les enfants qui s'aiment
Ne sont là pour personne
Et c'est seulement leur ombre
Qui tremble dans la nuit
Excitant la rage des passants
Leur rage, leur mépris, leurs rires et leur envie
Les enfants qui s'aiment ne sont là pour personne
Ils sont ailleurs bien plus loin que la nuit
Bien plus haut que le jour
Dans l'éblouissante clarté de leur premier amour

Alicantă

O portocală pe masă
Rochia ta pe podele
Şi tu în pernele mele
Clipă dulce pe-o clipă
Prospeţimea nopţii fără stele
Căldura vieţii mele
.(trad.Vlad Druc)


Copiii care se iubesc 

Copiii care se iubesc se-mbrățisează în picioare
Lângă porțile nopții
Și trecătorii îi arată cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
E doar umbra lor
Care tremură în noapte
Stârnind mânia trecătorilor
Mânia și disprețul lor și râsetele și invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt în altă parte dincolo de noapte
Mult mai presus decât lumina zilei
In orbitoarea limpezime a primei lor iubiri.
(Trad. Janina Ivănescu)

Cântec fără răspuns

Autor: Nichita Stănescu

                              De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
                              care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
                              în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
                              mereu fragedă, mereu unduitoare?

                              De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
                              ca firul de iarbă ce taie în două
                              luna văratecă, azvârlind-o în ape,
                              despărţită de ea însăşi
                              ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...

                              De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
                              soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
                              trăgând după el un cer de miresme
                              cu nouri subţiri fără umbră?

                              De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
                              care-n loc de sunete
                              goneşte-n jurul inimii mele
                              o herghelie de mânji cu coame rebele?

                              De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
                              vârtej de-anotimpuri colorând un cer
                              (totdeauna altul, totdeauna aproape)
                              ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.

Dacă tu ai dispărea

Autor: Adrian Păunescu
 

                                         Dacă tu ai dispărea
                                         Într-o noapte oarecare
                                         Dulcea mea, amara mea
                                         Aş pleca nebun pe mare.

                                         Cu un sac întreg de lut
                                         Şi-o spinare de nuiele
                                         Să te fac de la-nceput
                                         Cu puterea mîinii mele.

                                         Lucru lung şi monoton
                                         Să te înviez, femeie,
                                         Eu, bolnav Hyperion
                                         Hai şi umblă, Galatee!

                                         Dacă tu ai dispărea
                                         Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
                                         Dulcea mea, amara mea
                                         Aş pleca în ţări de gheaţă.

                                         Să te fac din ţurţuri reci
                                         Să te-mbrac în promoroacă
                                         Şi apoi să poţi să pleci
                                         Orişiunde o să-ţi placă...

                                         De-ai cădea într-adevăr
                                         În momentul marii frîngeri
                                         Aş veni la tine-n cer
                                         Să te recompun din îngeri.

                                         Şi pe urmă aş pleca
                                         Umilit şi iluzoriu
                                         Unde este casa mea
                                         O mansardă-n purgatoriu.

                                         Dacă tu ai dispărea
                                         Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi
                                         Te-aş găsi în sinea mea
                                         Te-aş zidi din mine însumï!

Și iar mi-i sufletul la tine...

Autor: Elena Farago

                                ...Şi iar mi-i sufletul la tine
                                Atât de-ntreg,
                                Atât de tot,
                                Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
                                Că cere,
                                Mângâie,
                                Şi doare,
                                De parcă tu ai plâns-o-n mine,
                                De parcă ţi-am venit de tot...

                               Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
                               Şi ochii amândoi mi-i dă,
                               Deschişi adânc
                               Şi mult
                               Şi-aproape
                               Pân-vom închide-o sub pleoape
                               Aceeaşi stea topită-n două
                               De mult ce ia
                               De mult ce dă...

                               Şi calea gândului se-nchide
                               Doar lacrimile vad îşi cer...
                               Şi nu mai am nici ochi,
                               Nici gură...
                               Pe valul mării ce mă fură
                               Privirile nu-şi pot deschide
                               Decât fereastra dinspre cer...

Bună seara, iubito...

Autor: Lucian Avramescu

   
                               Bună seara , iubito, te aștept ca din cer
                               să-mi aduci continente de palid mister
                               cu trenul acesta personal si stingher
                               Bună seara , iubito, te-aștept ca din cer...

                               Bună seara, iubito, pot să-ți spun prin cuvinte
                               că puține mai sunt pe pământ lucruri sfinte,
                               că intră iubiri prematur în morminte
                               Bună seara, iubito, pot să-ți spun prin cuvinte

                               Bună seara, iubito, sunt destui care vor
                               să ne pună la ușa iubirii zăvor,
                               să pună cătușe cuvântului dor.
                               Bună seara , iubito, sunt destui care vor...

                               Bună seara, iubito, te asșept ca și când
                               numai dragostea noastră ar fi pe pământ
                               mai presus de căderi, de măriri, de cuvânt
                               Bună seara , iubito, te aștept ca și când ...

Când timpul plânge între noi

Autor: Marian Burtoi

                                 De unde-mi vii, din care vremi uitate,
                                 Și din ce timp, din care depărtări?
                                 De ce-amăgești azi gânduri vinovate
                                 Cu un surâs și râuri de uitări?

                                 Unde te duci, când nu mai șiu de tine?
                                 Ce brațe te cuprind cu tainic dor?
                                 Ce buze cer sărutul tău, și-n cine
                                 Suflarea ta se schimbă în fior?

                                 Pe care drum te pierzi, când noaptea vine?
                                 În mângâierea cui te mai alinți ?
                                 Ce stele-ți ard in ochi, când uiți de tine
                                 Iar buze, trup și șoapte-ți sunt fierbinți?

                                Care e gustul sărutării tale,
                                Cât e de tandră-mbrățișarea ta,
                                Sublime amintiri...printre petale
                                Din flori cu nume trist: nu mă uita...

                                Privesc la chipul tău, mereu un zâmbet,
                                Mă doare visul ce-a-nflorit târziu,
                                Și-o lacrimă îmi picură în suflet
                                Din tot ce-am  fost și nu mai știu să fiu

                                Se stinge-n trup o flacără aprinsă
                                Prin ochii tăi frumoși, în ochii-mi goi
                                Și-aud tăcerea ta, o floare ninsă
                                A tmpului ce plânge între noi

Metamorfoze

Autor: Alexandru Andrițoiu

                                 Să numeri arbori, ani să numeri
                                 prin parcu-n care, inspirat,
                                 eu, când te-am sărutat pe umeri,
                                 sărutu-n aripi s-a schimbat.

                                 Cimilitura nici nu preget
                                 s-o luminez: Cinel, cinel,
                                 eu, când te-am sărutat pe deget,
                                 sărutul s-a facut inel.

                                 Menit e chipul tău să-nfrunte
                                 al vremii val, neabătut.
                                 Eu, cănd te-am sărutat pe frunte,
                                 sărutul lauri s-a făcut.

Upanișad sau tratat despre echivalențe

Autor : Romulus Vulpescu

                                  Frunzele în ramuri? Prizoniere.
                                  Libere să freamăte? Părere.

                                  Liberă e frunza doar spre toamnă;
                                  Libertatea clipei o condamnă
                                  La căderea liberă, pe drumul
                                  Consumat înspre pământ şi tumul.
                              
                                  De iluzii, veşted se desparte                            
                                  Liberă o clipă,-n zbor: în moarte.