Amurg de toamnă

Autor: Lucian Blaga

                                       Din vârf de munți amurgul suflă
                                       cu buze roșii
                                       în spuza unor nori
                                       și-ațâță
                                       jăraticul ascuns
                                       sub valul lor subțire de cenuşă.

                                       O rază
                                       ce vine goană din apus
                                       şi-adună aripile și se lasă tremurând
                                       pe-o frunză:
                                       dar prea e grea povara -și frunza cade.

                                       O, sufletul!
                                       Să mi-l ascund mai bine-n piept și mai adânc,
                                       să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
                                       s-ar prăbuși.

                                       E toamnă.

O elegie de Victor Hugo

Demain, dès l'aube

Demain, dès l'aube, à l'heure où blanchit la campagne,
Je partirai. Vois-tu, je sais que tu m'attends.
J'irai par la forêt, j'irai par la montagne.
Je ne puis demeurer loin de toi plus longtemps.

Je marcherai les yeux fixés sur mes pensées,
Sans rien voir au dehors, sans entendre aucun bruit,
Seul, inconnu, le dos courbé, les mains croisées,
Triste, et le jour pour moi sera comme la nuit.

Je ne regarderai ni l'or du soir qui tombe,
Ni les voiles au loin descendant vers Harfleur,
Et, quand j'arriverai, je mettrai sur ta tombe
Un bouquet de houx vert et de bruyère en fleur.

                        3 septembre 1847. 

Notă:V.Hugo a scris această poezie după pierderea fiicei sale Leopoldine  care s-a înecat în Sena...

 Traducere :

Mâine, în zori, la ceasul când se luminează câmpul
Voi pleca. Vezi tu, eu știu că mă aștepți.
Voi merge prin pădure, voi trece peste munte.
Nu pot să stau multă vreme departe de tine.

Voi merge cu ochii fixați pe gândurile mele,
Fără să văd nimic în afară, fără să aud niciun zgomot,
Singur, neștiut, cu spatele gârbovit, cu mâinile împreunate,
Trist, iar ziua pentru mine va fi precum noaptea.

Nu voi privi nici auriul serii ce se lasă
Nici velele depărtate coborând către Harfleur,
Și, când voi ajunge, voi pune pe mormântul tău,
Un buchet de cătină verde și de cimbrișor înflorit.

Toamnă

Autor: Vincenzo Cardarelli,

                                            Toamnă

                            Toamna. Deja o simţim că vine
                             în vântul de august,
                             în ploile de septembrie,
                             torenţiale şi plângătoare,
                             şi un fior străbătu pământul
                             care acum, gol şi trist,
                             salută un soare rătăcit.
                            Vremea trece şi apune,
                            în această toamnă care avansează
                            cu lentoare nespusă,
                            cel mai bun timp din viaţa noastră
                            şi îndelungat, ne spune adio.

Un poem de Rumi

Vino la mine

Eu sunt iubitul tău,

vino lângă mine,
Voi deschide poarta
pentru iubirea ta!
Vino, aşează-te lângă mine,
vom fi vecini cu stelele!
Te ascunzi de atât de mult timp,
scufundându-te neîncetat
în marea Iubirii mele!
Chiar şi aşa ai fost neîncetat
legată de mine,
Fie ascunsă, fie revelată,
în lumea cunoscută
şi în cea nemanifestată.
Eu sunt însăşi viaţa!
Ai fost o prizonieră a unui mic lac,
eu sunt oceanul
şi valurile sale tumultoase.
Vino, contopeşte-te cu mine!
Părăseşte această lume a ignoranţei,
Fii cu mine!
Voi deschide poarta
pentru Iubirea ta!

Un poem de Nazim Hikmet

În varianta spaniolă:

                             El más bello de los mares
                             es aquel que no hemos visto.
                             La más linda criatura
                             todavía no ha nacido.
                             Nuestros días más hermosos
                             aún no los hemos vivido.
                             Y lo mejor de todo aquello que tengo que decirte
                             Todavía no lo he dicho.
***
Cea mai frumoasă dintre mări
este aceea pe care noi nu am văzut-o.
Cel mai frumos copil
încă nu s-a născut.
Zilele cele mai minunate
încă nu le-am trăit .
Iar ceea este mai frumos din tot ce vreau să-și spun
încă nu ai auzit.

Poemul” DEMONUL”-M. Lermontov

Demonul -în viziunea pictorului Mikhail Vrubel

În poemul ”Demonul”, geniul singuratic este simbolizat prin ființa biblicului înger căzut. Izgonit din Paradis, el își amintește de vremea când strălucea ca heruvim, „setos de-a ști“. Proscris, el rătăceste, „stapân pe-acest mărunt pământ“, și se îndrăgostește de frumoasa Tamara, prințesa georgiană, fiica lui Gudal, încercând astfel sa învingă solitudinea.( Wikipedia).

FRAGMENTE  DIN POEM:
                           Ți-am pus puterea-mi la picioare
                           Și drept icoană te-am ales.
                           Dă-mi dragostea ce se-nfiripă,
                           Dau nemurirea mea pe-o clipă;
                           Tamara, crede-mi sfântul țel:
                           Că-n dragoste, precum și-n ură,
                           Eu sunt statornic, eu nu-nșel !
                           Eu, fiul hăurilor reci,
                           Spre stele te-oi purta de mână;
                           Vei fi pe univers stăpână
                           Și draga mea vei fi pe veci;
                           Privi-vei lumea de departe,
                           Neîncercând compătimiri,
                           Pământul – fără fericiri
                           Și frumusețe, fără moarte –
                           ...
                          Din nestemate-ți voi zidi
                          Palate fără de pereche;
                          M-oi cufunda în mări, ca vântul,
                          Voi săgeta spre stele,-n zbor,
                          Ți-oi dărui întreg pământul –
                          Iubește-mă !…

***
                          Jurământul Demonului

                          Mă jur pe-ntâia zi a firii
                          Mă jur pe ultimu-i azur
                          Pe blestemul nelegiuirii
                          Pe veșnic adevăr mă jur
                          Mă jur pe chinul prăbușirii
                          Pe sacrul biruinței dor
                          Mă jur pe clipa întâlnirii
                          Pe-amenințarea despărțirii
                          Pe visul meu nepieritor
                          Mă jur pe duhuri, pe înfrângeri
                          Pe goana lor din loc în loc
                          Mă jur pe veghetorii îngeri
                          Vrăjmași cu paloșe de foc
                          Mă jur pe iad, pe cer, pe fire
                          Pe tine jur, ca să-mi rămâi
                          Mă jur pe ultima-ți privire
                          Mă jur pe lacrima-mi dintâi
                          Pe răsuflarea-ți ce-n tăcere
                          Revarsă-al buzelor prinos
                          Pe părul lung și mătăsos
                          Pe fericire și durere
                          Pe dragostea ce-ți port duios.
                          Mă jur să fug de răzbunare
                          Mă jur sa nu mai fiu trufaș
                          De azi din lume va dispare
                          Cel ce-i al răului făptaș
                          Vreau să mă rog, vreau să iubesc
                          În bine iar să cred voiesc.
                          ...........................
                         Tamara, crede-mi sfântul țel
                         Că-n dragoste precum și-n ură
                         Eu sunt statornic, eu nu-nșel

Scrisori iubite

Autor:George Topârceanu

                                      Scrisori păstrate de demult...
                                      În liniștită zi cu soare,-
                                      Cu fruntea-n mâini mă plec s-ascult
                                      Tăcerea voastră vorbitoare.

                                      Ce fericit eram odată
                                      Și cât sunt ostenit de drum!
                                      Dar ea,- pe unde o fi acum?
                                      Ce s-a făcut frumoasa fată?...

                                      Că ne-am iubit ca doi nebuni,
                                      Iar astăzi nu mai am în față
                                      Decât un maldăr de minciuni
                                      Legate cu un fir de ață.

Un poem de José Martí

                                     Y te busqué por pueblos
                                  
                                      Y te busqué por pueblos,
                                      Y te busqué en las nubes,
                                      Y para hallar tu alma
                                      Muchos lirios abrí, lirios azules.

                                      Y los tristes llorando me dijeron:
                                      —¡Oh, qué dolor tan vivo!
                                      ¡Que tu alma ha mucho tiempo que vivía
                                      En un lirio amarillo!—

                                         * * *
                                      Mas dime —¿cómo ha sido?
                                      ¿Yo mi alma en mi pecho no tenía?
                                      Ayer te he conocido,
                                      Y el alma que aquí tengo no es la mía.

 Și te-am căutat prin sate,
 Și te-am căutat prin nori,
 Iar ca să-ți găsesc sufletul
 Am deschis mulți stânjenei,stânjenei albaștri.

 Iar ei, atât de triști mi-au spus plângând:
 — Oh, ce durere cumplită !
 Pentru că sufletul tău, de multă vreme, trăia
 Intr-un stânjenel galben!—

 ***
 Dar spune-mi  — cum a fost?
 Eu nu mai aveam sufletul în piept?
 Ieri te-am cunoscut,
 Iar sufletul pe care îl am aici nu este al meu.

(Traducere:Janina Ivănescu)

O,primăvară

Autor: Ion Ionescu-Bucovu

                             O, primăvară, când mi-aduc aminte,
                                       că tu mi-ai fost prietena cea bună,
                                       un dor adânc de tine mă cuprinde,
                                    ascultând cornul iară cum mai sună !
 
                                    Se-ntorc cocorii din cetatea morții,
                                       frânți de amar, de toamne și de ploi,
                                       priviți-i iar cum trec prin fața porții,
                                    cum cântă și se întoarnă înapoi.

                                    Ca unghiuri desenate trec cocorii,
                                       sunt doar iluziile ce se-ntorc,
                                       nepăsători bat drumuri printre norii
                                     ce se ivesc pe boltă și se torc.
 
                                    Albastra boltă ce coboară-n seară,
                                      cuprinde orizontul ca pe-o culme,
                                      din pacea caldă ce mă înconjoară,
                                     eu n-aș pleca pentru nimic în lume.
 
                                    O, vă slăvesc, frumoasele amurguri,
                                       cu luna printre sălciile verzi,
                                       cu stelele arzând ca niște ruguri,
                                     căzând pe dealurile din livezi ! 

 

Vitraliu

Autor: Nichita Stănescu

                                     Umbra ta, lovindu-se de ziduri,
                                      iar se sparge-n cioburi colorate.
                                      Oh, de-aceea m-ai zărit în stradă
                                      adunând pierdutele-i pătrate.

                                      Şi s-o fac la loc, în ceasul nopţii,
                                      peste geamuri ţi le-aşez cu grijă,
                                      verzi, albastre, galbene şi roşii,
                                      încoifate-n creştet cu o sprijă.

                                      Când te vei trezi, lipiţi de geamuri,
                                      arlechini din sticle colorate
                                      vor lăsa prin ei să-ţi cadă-n braţe
                                      soarele, mereu la jumătate.