Demain, dès l'aube
Demain, dès l'aube, à l'heure où blanchit la campagne,
Je partirai. Vois-tu, je sais que tu m'attends.
J'irai par la forêt, j'irai par la montagne.
Je ne puis demeurer loin de toi plus longtemps.
Je marcherai les yeux fixés sur mes pensées,
Sans rien voir au dehors, sans entendre aucun bruit,
Seul, inconnu, le dos courbé, les mains croisées,
Triste, et le jour pour moi sera comme la nuit.
Je ne regarderai ni l'or du soir qui tombe,
Ni les voiles au loin descendant vers Harfleur,
Et, quand j'arriverai, je mettrai sur ta tombe
Un bouquet de houx vert et de bruyère en fleur.
3 septembre 1847.
Notă:V.Hugo a scris această poezie după pierderea fiicei sale Leopoldine care s-a înecat în Sena...
Traducere :
Mâine, în zori, la ceasul când se luminează câmpul
Voi pleca. Vezi tu, eu știu că mă aștepți.
Voi merge prin pădure, voi trece peste munte.
Nu pot să stau multă vreme departe de tine.
Voi merge cu ochii fixați pe gândurile mele,
Fără să văd nimic în afară, fără să aud niciun zgomot,
Singur, neștiut, cu spatele gârbovit, cu mâinile împreunate,
Trist, iar ziua pentru mine va fi precum noaptea.
Nu voi privi nici auriul serii ce se lasă
Nici velele depărtate coborând către Harfleur,
Și, când voi ajunge, voi pune pe mormântul tău,
Un buchet de cătină verde și de cimbrișor înflorit.
