O, primăvară, când mi-aduc aminte,
că tu mi-ai fost prietena cea bună,
un dor adânc de tine mă cuprinde,
ascultând cornul iară cum mai sună !
Se-ntorc cocorii din cetatea morții,
frânți de amar, de toamne și de ploi,
priviți-i iar cum trec prin fața porții,
cum cântă și se întoarnă înapoi.
Ca unghiuri desenate trec cocorii,
sunt doar iluziile ce se-ntorc,
nepăsători bat drumuri printre norii
ce se ivesc pe boltă și se torc.
Albastra boltă ce coboară-n seară,
cuprinde orizontul ca pe-o culme,
din pacea caldă ce mă înconjoară,
eu n-aș pleca pentru nimic în lume.
O, vă slăvesc, frumoasele amurguri,
cu luna printre sălciile verzi,
cu stelele arzând ca niște ruguri,
căzând pe dealurile din livezi !
