Despre mine

Fotografia mea
Veselă, sociabilă, visătoare

sâmbătă, 30 iulie 2011

Sonetul XXIX

Shakespeare

                               Când alungat de Soartă şi priviri,
                               Deplâng tot singur felul meu proscris,
                               Şi tulbur cerul surd cu tânguiri,
                               Şi mă privesc, hulind al sorţii vis,

                               Plin de speranţă vrând să fiu şi eu,
                               Prieteni mulţi în juru-mi adunând,
                               Dorindu-mi rostul altei vieţi mereu,
                               Care mă-ncântă prea puţin având;

                               Dispreţuind în mine aste gânduri,
                               Te întâlnesc, şi simţul meu hoinar,
                               Cum saltă-n zori o ciocârlie-n crânguri,

                               Înalţă imn spre-al cerului hotar;
                               Comoară ţi-e iubirea-n amintire
                               Că n-aş cerşi a regilor ursire.

marți, 26 iulie 2011

Amurgeste purpuriul

Autor :Serghei Esenin
Traducere : George Pașa


                                 Amurgeşte purpuriul
                                 Peste pânza de azur.
                                 Râde-n lacrimi clopoţelul
                                 Prin poiana dimprejur.

                                 Se-ntunecă pe vâlcele,
                                 Muşchiul pare de argint,
                                 Iară luna printre stele
                                 Pare-un corn alb sfâşiind.

                                 O troică pe drum goneşte
                                 Către hora-ntinsă-n sat.
                                 Caii-aleargă nebuneşte,
                                 Fetele privesc prin gard.

                                 Pare-a fi cuprins de streche
                                 Vizitiul cel frumos.
                                 Dându-şi cuşma pe-o ureche
                                 El salută majestuos.

                                 Mai roz decât o cămaşă
                                 E-amurgul întins pe văi.
                                 Iar trăsura aurită
                                Trece-n zvon de zurgălăi.

duminică, 24 iulie 2011

Colocviu sentimental

Colloque sentimental
Auteur : Paul Verlaine


                         Dans le vieux parc solitaire et glacé
                         Deux formes ont tout à l'heure passé.

                         Leurs yeux sont morts et leurs lèvres sont molles,
                         Et l'on entend à peine leurs paroles.

                         Dans le vieux parc solitaire et glacé
                         Deux spectres ont évoqué le passé.

                       -Te souvient-il de notre extase ancienne?
                       -Pourquoi voulez-vous donc qu'il m'en souvienne?

                       -Ton coeur bat-il toujours à mon seul nom?
                        Toujours vois tu mon âme en rêve? -Non.

                       -Ah! les beaux jours de bonheur indicible
                        Où nous joignions nos bouches! -C'est possible.

                        Qu'il était bleu, le ciel, et grand l'espoir!
                       -L'espoir a fui, vaincu, vers le ciel noir.

                        Tels ils marchaient dans les avoines folles,
                        Et la nuit seule entendit leurs paroles.

                                         Colocviu sentimental

                        În parcul vechi si rece si pustiu,
                       Trec doua umbre-n ceasul cenusiu.

                        Li-s ochii ofiliți, au buze moi
                        Și deslușești cu greu ce-și spun în doi.

                        In parcul vechi și rece și pustiu,
                        Nălucile își fac trecutul viu.

                      -Iți amintești extazul nostru vechi?
                      -Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

                        Dar astăzi, mă mai strigi pe nume tu
                        Și-n vis îți mai răsar eu oare? - Nu.

                      -Ah, zile dragi cum altele n-om ști,
                       Când gurile ni se uneau! - O fi...

                     - Ce bolți albastre, ce speranțe mari!
                     - Speranța-i azi prin norii funerari.

                       Și astfel merg stârnind ovăzu-n drum
                       Și noaptea îi aude doar, prin fum...


sâmbătă, 23 iulie 2011

Sonet II

Autor :Mihai Eminescu


                              Sunt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece
                              Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm,
                              Dar tot mereu gîndesc cum ne iubirăm,
                              Minune cu ochi mari și mînă rece.

                              O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
                              Privirea ta asupra mea să plece,
                              Sub raza ei mă lasă a petrece
                              Și cînturi nouă smulge tu din liră-mi.

                              Tu nici nu știi a ta apropiere
                              Cum inima-mi de-adînc o liniștește,
                              Ca răsărirea stelei în tăcere;

                              Iar cînd te văd zîmbind copilărește,
                              Se stinge-atunci o viață de durere,
                              Privirea-mi arde, sufletul îmi crește

vineri, 22 iulie 2011

Sonetul XXX

Autor . W. Shakespeare


                                                           XXX

                                  Când tainic sfat gândirile-mi trezesc
                                  Trecute lucruri înapoi rechem,
                                  Suspinul meu în lipsă-l risipesc,
                                  Şi vremi pierdute-n jalea-mi surdă gem.

                                  Îmi scald atunci un ochi, ce n-a mai plâns,
                                  Pentru prieteni dispăruţi în veci;
                                  Amorul năruit, în vorbe strâns,
                                  Cu inimi vechi se-adună-n lacrimi reci.

                                  Atunci pot fi mâhnit de vechi mâhniri,
                                  Şi apăsat din chin în chin ascult
                                  Tot şirul vechilor nenorociri,

                                  Ce plată-mi cer cum o cereau demult.
                                  Gândindu-mă la tine de-ndrăznesc,
                                  Recapăt tot, durerile sfârşesc.

sâmbătă, 16 iulie 2011

Omar Khayyam

Catrene (rubayate)
(din volumul ”Trei poeți persani”
București - 1982 )


                               Khayyam,tu ce-ai cusut la cortu-nțelepciunii,
                               și-ai ars in groapa suferinții ca tăciunii,
                               azi,foarfecele sorții-ți taie firul vieții,
                               samsarul de nădejdi îl dă pe banul lunii.
                                                          *
                               Vinul,iubita și crângul furară din noi,
                                mie plăcerea de-acuma și ție pe cea de apoi;
                                iadul și raiul primiră zălog pe toți oamnenii lumii;
                                cine s-ar duce în iad ori din rai s-ar întoarce-napoi ?
                                                          *
                                Fii mulțumit de viață și pe dorinți stăpân,
                                te rupe de ce-i bine și rău,ca un păgân,
                                și prinde-n mâini și cupa și buclele iubitei...
                                Ce zile ca acestea în lume-ți mai rămân?
                                                         *
                                Să stai cu o fată,vin să-ți toarne un paharnic,
                                mai bine-i decât să te-nchini ca un fățarnic.
                                De merg în iad bețivii și îndrăgostiții,
                                atunci în rai de-ai vrea s-ajungi ar fi zadarnic.


vineri, 15 iulie 2011

Trandafirul și privighetoarea

Autor : Omar Khayyam
Două catrene



                            Eu sunt minunea lumii, spunea ieri trandafirul.
                            Cine-ar avea curajul să-mi facă vreo durere?
                            Cânta privighetoarea şi repeta zefirul;
                            O zi de fericire, un an de lacrimi cere...
                                                      *
                            Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt.
                            Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea!
                            Bea! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea
                            Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt...

joi, 14 iulie 2011

Motive persane

Autor : Serghei Esenin


                                     Motive persane

                         Lîngă-un fişic de ruble, la masa din dugheană
                         Stând astăzi cu zaraful, pornii să-l iscodesc:
                         Cum oare, murmurându-l în limba ei persană
                         Să-i spun frumoasei Lala gingaşul “te iubesc“?
                         …………………………………………-
                         Şi mi-a răspuns zaraful prinzându-mă de haină:
                         În dragoste cuvântul e de prisos oricând,
                         În dragoste se tace sau se suspină-n taină
                         Vorbesc doar ochii mistuitor arzând
                         …………………………………………-
                         În dragoste sunt toate mireasmă si furtună
                        Treci beat de fericire, zaci de tristeţe supt.
                       ”Tu eşti a mea“ pot trainic doar braţele să spună
                         Ce şi-au cuprins iubita şi vălul i l-au rupt .
 

joi, 7 iulie 2011

Gustavo Adolfo Becquer

Poet spaniol (1836-187o)



Volverán las oscuras golondrinas

Volverán las oscuras golondrinas
en tu balcón sus nidos a colgar,
      y, otra vez, con el ala a sus cristales
jugando llamarán;
        pero aquéllas que el vuelo refrenaban
          tu hermosura y mi dicha al contemplar,
                      aquéllas que aprendieron nuestros nombres...
ésas... ¡ no volverán !

Volverán las tupidas madreselvas
de tu jardín las tapias a escalar,
              y otra vez a la tarde, aun más hermosas,
sus flores se abrirán;
pero aquéllas, cuajadas de rocío
cuyas gotas mirábamos temblar
y caer, como lágrimas del día...
ésas... ¡ no volverán

Volverán del amor en tus oídos
  las palabras ardientes a sonar;
      tu corazón, de su profundo sueño
tal vez despertará; 
       pero mudo y absorto y de rodillas,
         como se adora a Dios ante su altar,
               como yo te he querido..., desengáñate:
¡ así no te querrán !


video


Veni-vor iarăşi negre rîndunele...
Traducere de Răzvan Codrescu

Veni-vor iarăşi negre rîndunele
       ce în balconu-ţi cuiburi şi-or găti
şi înc-o dată, cu-aripi jucăuşe,
      în geamuri ţi-or lovi;
            dar cele ce se-opreau din zbor să vadă
 la tine – nuri, la mine – bucurii,
          cele deprinse cu-ale noastre nume...
    acelea... n-or veni!

Veni-vor iarăşi mîndri caprifoi
grădinii tale zidul a-i sui,
            şi înc-o dată, chiar mai plini de vrajă,
      pe seară-or înflori;
        dar cei scăldaţi de boabele de rouă
 al căror tremur stam a-l iscodi,
     şi ce cădeau ca lacrimi ale zilei...
    aceia... n-or veni!

 Veni-vor iarăşi în auz să-ţi sune
ale iubirii şoapte-atât de vii;
      din somnul ei adînc inima-ţi poate
  atunci o vor trezi;
            dar mut , răpit, în sfîntă-ngenunchere,
     cum la altar pe Domnul l-ai slăvi,
                  cum eu te-am fost iubit..., nu-ţi face vise :
 aşa nu te-or iubi!