Autor: Ion Minulescu
Mă-ntrebi ce fac?...
Ce vrei să fac
Mai mult decât s-aștept... să tac...
Să casc... să dorm și... să visez
Pe fondul roz al unei vechi Ghiordez,
Pe care câteodată șade
Și blonda mea Scheherezade...
Fac ce-am făcut și ieri
Și totdeauna -
Mă bat cu vântul și mă cert cu luna...
Din când în când mă urc pe deal, spre soare,
Să mă-ntregesc cu globul lui fierbinte -
O veche și unică sărbătoare
Ce-o prăznuiesc de patruzeci de ani...
Cu Oltul, însă, nu mai stau de vorbă,
Că-i monoton și mărginit la minte,
Și nu știe să curgă decât spre Drăgășani...
Fac pe Narcis în apa din fântână,
Sărut pe Maica Domnului de pe troiță,
Pe Sfantul Petre-l duc spre cimitir de mână
Citesc pe Jules Laforgue
Și pe Arthur Rimbaud,
Iar când îmi iese-n cale Domnul Niță -
Învățător și... cârciumar și... deputat...
Mă-nchin umil în fața Cristosului din sat,
Îl scuip în frunte
Și îi dau cu "Huo!"...
Și-așa răzbun și pe Laforgue
Și pe Rimbaud...
Iar când se face noapte și tăcere,
Când boii dorm pe burtă
Și oamenii pe spate,
Mă fragmentez în pietre nestemate
Și porcilor mă dau să mă digere...
duminică, 17 martie 2019
duminică, 10 martie 2019
” Iubesc această seară ! ”
Autor: Serghei Esenin
Traducere de George Lesnea
Învârtejite frunze se destramă
Căzând, din apa iazului să bea,
Precum un stol de fluturi de aramă,
Ce-n agonie zboară către-o stea
Iubesc această seară, când pământul
De inimă mi-l simt apropiat.
Când poalele mestecenilor, vântul,
Până la umeri, sus, le-a ridicat.
În suflet şi pe vale e răcoare,
Amurgu-i turmă vânătă de oi.
La marginea grădinii foşnitoare,
Se stinge-un zvon de zurgălăi vioi.
Aşa de treaz, eu încă niciodată
N-am ascultat ce spune trupul meu.
Ce bine-ar fi, ca salcia plecată,
În iazul roz să mă răsfrâng şi eu.
Pe-un stog, zâmbind, ce bine mi-ar fi mie,
Cu luna-n ochi, un pai să mozolesc...
Pe unde eşti tu, simplă bucurie,
Ca mult iubind nimic să nu doresc?
Traducere de George Lesnea
Învârtejite frunze se destramă
Căzând, din apa iazului să bea,
Precum un stol de fluturi de aramă,
Ce-n agonie zboară către-o stea
Iubesc această seară, când pământul
De inimă mi-l simt apropiat.
Când poalele mestecenilor, vântul,
Până la umeri, sus, le-a ridicat.
În suflet şi pe vale e răcoare,
Amurgu-i turmă vânătă de oi.
La marginea grădinii foşnitoare,
Se stinge-un zvon de zurgălăi vioi.
Aşa de treaz, eu încă niciodată
N-am ascultat ce spune trupul meu.
Ce bine-ar fi, ca salcia plecată,
În iazul roz să mă răsfrâng şi eu.
Pe-un stog, zâmbind, ce bine mi-ar fi mie,
Cu luna-n ochi, un pai să mozolesc...
Pe unde eşti tu, simplă bucurie,
Ca mult iubind nimic să nu doresc?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)