Despre mine

Fotografia mea
Veselă, sociabilă, visătoare

joi, 23 februarie 2012

Marină

Autor:
Nicolae Labiș


(fragment)

                                 Pentru ce-ai rămas, iubire! -
                                 Rădacina-a unei
                                 flori
                                 Ce s-a destrămat subțire
                                 În petale și vapori
                                 Ca
                                 să zboare mai ușoară,
                                 Să renvie-a doua oară
                                 În
                                 alt suflet, în alt ceas,
                                 Lăsând drojdia grozavă
                                 De pârjol
                                 și de otravă...
                                 Murmuram: - De ce-ai rămas?

                                 Înnegrit la
                                 chip ca marea,
                                 Noaptea lângă țărm am stat
                                 Ascultându-i
                                 aiurarea,
                                 Plânsul ei zbuciumat,
                                 Ingânându-i cu glas mare
                                 Zadarnica
                                 ei chemare
                                 Risipită-n surd balans.
                                 Si cu ea, prin vijelie,
                                 Am
                                 pornit - mai blând sa-mi fie -
                                 Sumbrul suferinței
                                 dans.

***

sâmbătă, 11 februarie 2012

Etoiles filantes (Stele căzătoare)

Autor: Francois Copee


                            Dans les nuits d’automne, errant par la ville,
                            Je regarde au ciel avec mon désir,
                            Car si, dans le temps qu’une étoile file,
                            On forme un souhait, il doit s’accomplir.

                            Enfant, mes souhaits sont toujours les mêmes :
                            Quand un astre tombe, alors, plein d’émoi,
                            Je fais de grands voeux afin que tu m’aimes
                            Et qu’en ton exil tu penses à moi.

                            A cette chimère, hélas ! je veux croire,
                            N’ayant que cela pour me consoler.
                            Mais voici l’hiver, la nuit devient noire,
                            Et je ne vois plus d’étoiles filer.



(Francois Copee: L`exilee)