Despre mine

Fotografia mea
Veselă, sociabilă, visătoare

miercuri, 11 noiembrie 2015

Gândeste-te, n-ar fi păcat...

Autor: Magda Isanos 
(1916-1944)


                                Invață-mă cu ce să-ncep întâi
                                și-n care vorbe-anume tuturor
                                să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi,
                                și cum, de-atâtea lumi luminători,

                                pe gura ta surâsu-i ca un soare;
                                ei poate niciodată n-or să știe
                                din fiecare clipă trecătoare
                                cum ne-am durat noi câte-o veșnicie

                                iubindu-ne; și nu vor ști că-n glas
                                îți cânt atâtea cântece când spui
                                cuvinte ce pe buzele oricui
                                niște cuvinte simple-ar fi rămas.

                                Învață-mă cu ce să-ncep și cum
                                să-i spun aceste-i lumi cât mi-i de dragă
                                că te-a născut, cu truda ei întreagă,
                                pe tine, bucuria mea de-acum.

                                Ea, poate, niciodată n-o să știe
                                c-a înflorit în flori și-a curs în ape,
                                că din pământ și sura veșnicie
                                să mi te-aducă,-așa cum ești, aproape;

                                și, fiindcă-o să murim și noi odată,
                                gândeste-te: n-ar fi păcat să moară,
                                cuprinsă-n noi, atâta primăvara,
                                și dragostea cu inima deodată?...

                                De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume,
                                și eu voi scrie toate, fir cu fir,
                                că dispretuitori de cimitir,
                                să ne iubim de-a pururea pe lume.


duminică, 1 noiembrie 2015

Murim...ca mâine

Autor: Magda Isanos


                                 E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
                                 poate chiar mâine, pomii de pe-alee
                                 acolo unde-i vezi or să mai stee
                                 voiosi, în vreme ce vom putrezi.

                                 Atâta soare, Doamne,-atâta soare
                                 o să mai fie-n lume dupa noi;
                                 cortegii de-anotimpuri si de ploi,
                                 cu păr din care șiruie răcoare...

                                 Și iarba asta o să mai răsară,
                                 iar luna tot așa o să se plece,
                                 mirată, peste apa care trece-
                                 noi singuri n-o să fim a doua oară.

                                 Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate
                                 găsi atata vreme pentru ură,
                                 când viața e de-abia o picătură
                                 între minutu-acesta care bate

                                 și celălalt - și-mi pare nențeles
                                 și trist că nu privim la cer mai des,
                                 că nu culegem flori si nu zâmbim,
                                 noi, care-așa de repede murim.