Colocviu sentimental

Colloque sentimental

Auteur : Paul Verlaine

                         Dans le vieux parc solitaire et glacé
                         Deux formes ont tout à l'heure passé.

                         Leurs yeux sont morts et leurs lèvres sont molles,
                         Et l'on entend à peine leurs paroles.

                         Dans le vieux parc solitaire et glacé
                         Deux spectres ont évoqué le passé.

                       -Te souvient-il de notre extase ancienne?
                       -Pourquoi voulez-vous donc qu'il m'en souvienne?

                       -Ton coeur bat-il toujours à mon seul nom?
                        Toujours vois tu mon âme en rêve? -Non.

                       -Ah! les beaux jours de bonheur indicible
                        Où nous joignions nos bouches! -C'est possible.

                        Qu'il était bleu, le ciel, et grand l'espoir!
                       -L'espoir a fui, vaincu, vers le ciel noir.

                        Tels ils marchaient dans les avoines folles,
                        Et la nuit seule entendit leurs paroles.

                                         Colocviu sentimental

                        În parcul vechi si rece si pustiu,
                       Trec doua umbre-n ceasul cenusiu.

                        Li-s ochii ofiliți, au buze moi
                        Și deslușești cu greu ce-și spun în doi.

                        In parcul vechi și rece și pustiu,
                        Nălucile își fac trecutul viu.

                      -Iți amintești extazul nostru vechi?
                      -Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

                        Dar astăzi, mă mai strigi pe nume tu
                        Și-n vis îți mai răsar eu oare? - Nu.

                      -Ah, zile dragi cum altele n-om ști,
                       Când gurile ni se uneau! - O fi...

                     - Ce bolți albastre, ce speranțe mari!
                     - Speranța-i azi prin norii funerari.

                       Și astfel merg stârnind ovăzu-n drum
                       Și noaptea îi aude doar, prin fum...