Când alungat de Soartă şi priviri,
Deplâng tot singur felul meu proscris,
Şi tulbur cerul surd cu tânguiri,
Şi mă privesc, hulind al sorţii vis,
Plin de speranţă vrând să fiu şi eu,
Prieteni mulţi în juru-mi adunând,
Dorindu-mi rostul altei vieţi mereu,
Care mă-ncântă prea puţin având;
Dispreţuind în mine aste gânduri,
Te întâlnesc, şi simţul meu hoinar,
Cum saltă-n zori o ciocârlie-n crânguri,
Înalţă imn spre-al cerului hotar;
Comoară ţi-e iubirea-n amintire
Că n-aş cerşi a regilor ursire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu